TRIPODUL

Când ajungi în centrifuga Bucureşti te amesteci cu necunoscuţi, eşti stors de bunătate, lăsat la uscat îţi mai revii, te uzi până la piele de stropii neprevăzutului, doar să fii secat again and again de aglomeraţia de idei, fapte , gânduri şi fel de fel de sentimente ce fac parte dintr-un amalgam de culturi urbano-provinciale. Filtrul de care dispui nu face faţă întotdeauna, eşti expus tentaţiilor, felaţiilor, toţi te sug de puterile acumulate în urbea-ţi liniştită în anii de intensă plictiseală creatoare.

Aşadar povestea începe cu mulţi ani în urmă când aflându-mă în rockoteca-pepinieră din oraşul natal l-am cunoscut pe Dosoftei. Eram sub influenţa băuturilor ifetine şi bune din acea vreme, lichide care scoteau din tine adolescentul teribilist, tânăr cu speranţe pentru mai bine. Nu-l vedeam prea bine dar am intuit legătura care avea să se înnoade între noi. Tăcut mă privea cu o oarecare simpatie amestecată cu “ci-i cu mă-ta” şi gânduri “ci beat îi dracu”. Oricum în acea seară făcusem abuz şi nu puteam scoate cuvintele exact cum le gândeam. Am făcut liceul împreună, aceeaşi clasă şi după cum am spus s-a legat treaba bine. O “ardeam” împreună mai tot timpul. Deşi diferiţi au existat multe momente în care am căzut de acord asupra unor probleme.

Într-o seară am ieşit în barul etern TP unde l-am adus şi pe Radovan. O seară de pomină. S-a lăsat cu tot felul de “aventuri” alcoolizate, pogo la colţul bisericii pe Zdob şi Zdub la telefon. Buşeli prin bocheţi şi alte asemenea manifestări animalice.

Cu timpul am devenit o echipă , un tot, un mic regiment. Ne-am spus TRIPODUL. Şi ăia eram ,tripodul, eu , Radovan şi Dosoftei trei inşi, care priveau lumea, o împărţeau, o catalogau, aşa nu, aşa da. Ani de care îmi aduc aminte cu mare plăcere. Momente fără griji, clipe în care scopul era precis leţ hav fan. Dacă îl vedeai pe unu, ne vedeai pe toţi.

Am trecut prin multe, au existat şi perioade în care nu ne-am vorbit, în care ne-am certat dar peste toate când ne întâlnim suntem acel ceva indestructibil.

Fiecare are caracterul său, sunt multe diferenţe. Îmi aduc aminte de una din primele seri, stăteam în trinunghi.

Ce tari sunt Deftones! –Radovan.

Totul a început cu Black Sabbath, tăticii.-Eu

Nirvana sucks-Dosoftei.

Voila! Despre ce vorbeam.

Nu o să uit niciodată umirea şi descoperirea pe care a făcut-o Radovan într-o seară în timp ce ne privea: Da-da, de ce sunteţi voi aşa înalţi?!. Încă mai râdem de treaba asta când ne întâlnim.

La facultate relaţia s-a mai răcit, fiecare cu treaba lui. Bine. Eu am fost cel care prin primul an mă depărtasem şi tripodul încetase să mai acţioneze ca un tripod. Pot spune că am fost un trădător.

Şi Dosoftei a avut câteva tentative. Dar trecând peste toate, reuniunile au fost the best. Ştiam de fiecare dată că ceva big se va întâmpla.

Am să stărui pe partea cu diferenţele pentru că asta e quelque chose-ul care ne-a ţinut probabil de-a lungul anilor uniţi. Chiar dacă aveam grupuri diferite de prieteni, stil de viaţă diferit a existat un spirit care ne aducea împreună mai fericiţi, mai empatici faţă de problemele celuilalt. În centrifugă ne-am ajutat de fiecare dată, fiind pentru celălalt o insulă cunoscută pe care păşeşti cu încredere şi care îţi dă forţa să mergi mai departe.

Deşi în momentul de faţă Tripodul e împrăştiat, fiecare îşi croieşte drumul prin viaţă cum ştie mai bine, fiecare cu planul său, sunt ferm convins că legătura puternică ne va aduce şi peste ani în acelaşi triunghi.

Tripodulllll!!!!!