În visuri câteva răspunsuri

ziua 1-primul vis

am avut cel mai ciudat vis.se făcea că stăteam pe un scaun într-o anticameră alături de o femeie ce citea Elle, lua câte o gură de apă,una de espresso şi citea Elle şi iarăşi o gură şi alte rânduri.şi aştepta şi aşteptam.nu ştiu ce anume, nu ştiu. dar tipa, tipa mi-a adus aminte de mare, de 1 mai, de vama veche, de cum eram atunci.m-am trezit dimineaţă şi parcă îi auzeam vocea în tăcerea deplină.am înţeles mesajul.conştientizarea prezentului,anticamera, viaţa mea, aşteptarea.îmi aduc aminte, îmi aduc aminte că i-am dat o eşarfă roz.era aşa limpede, sinceră, răbdătoare.nu, n-am sărutat-o deşi buzele ei îmi cereau asta.mi-a fost frică.amintirea ei a stat acolo printre gândurile mele în tot acest timp.am negat-o, bineînţeles.dar de ce acum?de ce în vis?de ce am vrut să par un tip oarecum dur,am jucat rolul, accentuam cuvintele, pozam în ceea ce nu eram.ah de ce am avut visul?mesajul,trebuie sa-l înţeleg.anticamera, mi-a spus ceva,înainte să-şi termine espresso dar nu îmi aduc aminte.memorie proastă, trebuie să-mi amintesc.trebuie.şi pare aşa departe şi aşteptarea asta.şi fericirea ei pură şi dansul,nisipul şi marea,răsăritul,tequila şi ţigările fumate în doi.regrete.

ziua 2-al doilea vis

am visat din nou anticamera.dimineaţă am găsit pe noptieră câteva rânduri scrise în noapte,somnambulic.de data asta am vrut să ştiu.şi totuşi,dacă într-adevăr viaţa e o anticameră a morţii? păi cum?şi eu şi ea aşteptam în vis împreună.unde ne vom întâlni? în moarte?la naiba nu m-am gândit.ar trebui să fiu îmbrăcat frumos, ah şi să îmi pieptăn părul asta ciufulit şi să mă dau cu parfum.nu îmi amintesc numele.

ziua 3-decizii,decizii,rezultatul.

de ieri n-am mai dormit.dar am găsit răspunsuri,multe, am simplificat, am tăiat,am adăugat.nu, n-am să accept, viaţa nu e o aşteptare într-o anticameră, viaţa nu e anticamera morţii.viaţa e sufrageria.e locul în care am să o invit pe prietena mării la o cină, la un vin,la o povestire, la dans pe ritmurile unui pian,la o ţigară de foi, la o îmbrăţişare.poate ne sărutăm,ne iubim pe canapeaua mea nouă,fumăm ţigări după,viaţa e sufrageria în care ne relaxăm,ne iubim, ne înveselim înainte de a merge în beci.în beciul în care se ţin arhivate suflete, mii de suflete.necunoscutul nu mă sperie dacă alături va fi ea.îmi dă un sens şi pământul nu va fi rece,şi sicriul va fi maşina spre univers şi viermii îmi vor fi prietenii mei care mă vor ajuta să mă contopesc cu natura.pentru că nu mai contează nimic din ce va urma din moment ce am descoperit că ea există.refuz să mă las pradă deprimărilor,de ce viaţa să-mi fie aşteptare când poate fi evenimentul în sine.şi chiar dacă o mai vedem uneori ca pe o anticameră, dacă suntem doi, dacă suntem doi e bine,ne ţinem de urât,bem împreună un espresso şi dacă e să aşteptăm, aşteptăm dar în doi e mai bine,e mai bine.e mai bine în sufragerie.

Băiatul cu ochii verzi privea spre cer şi cerul îi zâmbea.Caietul era deschis şi acolo avea câteva răspunsuri.Reciti cele scrise.Neliniştea îi cuprinse corpul şi un val de frică.Dar dacă Ea avea dreptate?

Visul lui Elpis

“Și totuși, dacă într-adevăr viața e o anticameră a morții?...”

Aceasta fusese ultima frază rostită de femeia cu ochelari de soare gigantici...Elpis se trezi brusc, deschise ochii și își pironi privirea într-un punct fix, pe tavanul plin de igrasie al mansardei...Deși era conștientă că e trează și că totul fusese doar un vis, nu putea să se miște, stătea încă imobilă așteptând să se întâmple ceva care să îi șteargă imaginea oribilă a visului...Un gând nou și frumos, o idee, alarma telefonului...orice ar fi fost binevenit numai să o scoată din starea de paralizie în care o băgase femeia aceea hidoasă...Iar faptul că femeia aia cu ochelari care îi acopereau până la buza superioară fața, era produsul minții ei, al subconștientului, al amintirilor și experiențelor ei o bulversa total...Dacă ar fi putut să trăiască cu imaginea ei, așa cum apăruse în vis, era mult mai greu să o accepte ca pe creația ei, ca pe produsul minții proprii...

În sfârșit alarma telefonului se declanșă și gandurile lui Elpis zburară către biroul plin de dosare ce trebuiau arhivate și catre colegele ei insipide de la serviciu: Geta, Mariana și Vero...Deodată tresari se ridică din pat cu mișcări bruște și rămase nemișcată în mijlocul camerei semi-întunecate! Ce a vrut de fapt să îi spună? Cum adică viața e o anticameră a morții? Adică...da, avea dreptate, chiar așa era...viața fiecăruia e o așteptare mai mult sau mai puțin conștientă a ceea ce va veni după...adică moartea, necunoscutul, întunericul, pământul jilav turnat cu zgomote seci pe lemnul lucios al unui sicriu, în care, acoperit cu pături și îmbrăcat în hainele cele mai bune va sta ceea ce în anticameră fusese un om viu, care se mișcă, visează, gândește, clipește, respiră! Cu cât dădea mai multă dreptate cuvintelor libelulei, cu atât simțea mai apăsătoare pe umeri povara existenței sale sordida, lipsita de culoare, deprimantă și, până la urmă, fără sens! Fără sens pentru că, prin prisma necunoscutului de la final, totul devenea lipsit de semnificație, în van, aiurea...De ce anticamera ei era așa de odioasă și cum de nu-și dăduse seama până acum de realitatea care o izbea așa de puternic în față mai ales că venise în mintea ei prin prisma unui vis de-a dreptul hidos?

Dacă ar fi să moară astăzi, nici măcar nu își putea imagina cu ce ar îmbrăca-o ca să o îngroape...își deschise șifonierul panicată...Înăuntru erau mai multe perechi de blugi, câteva tricouri și pulovere, o fustă cadrilată și două cămăși verzi...Nici măcar nu ar avea cu ce haine noi să o îmbrace...Cadavrul ei ar trebui să putrezească într-o pereche de blugi și un tricou de la MiniPrix! Și în teneși, bineînțeles! Sau în bocanci, depinde! Oricum erau singurele variante posibile! Totuși, cu blugii albastru-deschis și cu tricoul ăla turcoaz, ar merge mai bine Converșii decât bocancii...Și eșarfa roz, neapărat! Elpis se gândea că dacă ar fi ca trupul ei să fie închis într-un sicriu ar fi vrut ca în jurul gâtului să aibă eșarfa roz pe care i-o dăruise un tip bun în Vamă acum doi ani, de 1 Mai! Cât de mișto fusese 1 Mai-ul ăla! Dans până la răsăritul soarelui pe plajă, tequilla, țigări, un cer plin de stele, nisipul și marea, mai ales marea pe care Elpis o adora...Și, da bineînțeles tipul de la bar...Avea ochi verzi și niște buze foarte senzuale...Și ceva în felul lui de a vorbi, de a accentua cuvintele, îi dădea un farmec extraordinar! Până la urmă anticamera ei nu fusese întotdeauna așa de gri cum era în ultimele luni! Până să lucreze la Centrul pentru Investigarea Crimelor Comunismului, avusese parte de o așteptare chiar plăcută...Și...până la urmă, anticamera asta și așteptarea asta, sunt un lucru așa de imprevizibil...Elpis își imagina că aștepta să intre în cabinetul unui medic pentru consult, dar că nu avusese timp să își facă programare, așa că va sta în anticameră până când medicul o va primi...nici ea nu știa exact când se va întâmpla asta...Până una alta, ca să nu se plictisească, ar putea foarte bine să mai răsfoiască niște pagini de modă din Elle și să bea un pahar cu apă...sau poate un espresso!

my punk love song (neterminat)

relaţii cu refren, pe punk noi ne-am luat la tură pentru un an sau doi, depinde cum calculezi.vreau să spun că bine a mai fost să facem pogo să ne lovim cu pumnul în ochi,să-ţi rup fâşul, să-mi spargi nasul, da bine a mai fost.ah şi acele murder ballads ale lui nick în serile de vară, un dunhill pe balcon şi un pahar de vin, şi-am râs şi a fost bine.să nu mai zic dimineaţa când eu mahmur şi tu vioaie îmi ofereai o ceaşcă de cafea ca să-mi revin.eu nu am înţeles atunci că tu ce făceai creştea din dragoste şi mai beat, eu mai beat eram şi ochii grei şi plini de fum şi ceaţă, şi vântul de la 4 dimineaţă, şi vomă şi frustrare şi n-am ştiut, cât n-am ştiut să-ţi spun.eu, eu pot să fiu mai bun.pot fi cum ai fi vrut să fiu dar acum e târziu şi vinul ăsta nu mă lasă-n pace şi fumul ăsta mă strânge de plămân.visez la zilele senine, la sâni, la paste, la dulciuri fine, la părul tău zburlit ce se ivea din perne.îmi spun, gata.s-a dus şi plâng în pivniţă cu vinul.rup cepul şi las să curgă lichidul din butoi.fac pluta, plutesc, dar până când?OI oi oi!this is my punk love song that spins me round and round, mă-arunc în voi,să scap de amintirea reţetei anarhiste.Vinete anarhiste la cuptor cu boabe de struguri nu e cel mai bun pariu oi!