paşi-urme-paşi

pasul  răsare pe trotuar, cu urme invizibile

un individ prea hotărât

pe un contur obscur, pierdut între fâşii mediocre de lumină

vărsate de felinarele centrate

pe străzi ce nu-şi cunosc nici numele

dar mult prea adulate

de grupuri ce’şi duc veacul prin nămeţi de zgură.

un pas cu mult prea hotărât

impus de societate

dar gândul mereu mut

imprimă nedreptate n-acest prolog

ce nu a fost citit...

de masele citate,

grupuri de semidocţi cu minţile strunite

să înţeleagă un nimic dar în acelaşi timp

scobite’n creier,  ciopârţite

în fiecare anotimp

...de veşnicul suprem regulament.

pe străzi, un dement aleargă spre pustiu

o fugă sigură, coordonată

balans, agilitate, venerica boală atacă atletul

o naţiune în suspans.

călcâiul  atinge pietrişul trotuarului

şi gunoiul se-agaţă nestingherit de piele

s-a hotărât n-amurg

bătrânii au zis c-o să se lase cu atele.

La mall

Dacă ar fi întrebat-o cineva direct și fără ocolișuri de ce îi este cel mai frică, s-ar fi pierdut, s-ar fi panicat și ar fi fugit din fața insensibilului care ar fi îndrăznit să îi pună o asemenea întrebare. Dar în acea seară în care stătea impasibilă, pe una din băncile din fața magazinului H&M din mall, cu o sacoșă din plastic plină cu haine în mână, putea să își recunoască sieși fără să o întrebe nimeni că obișnuia sa îi fie extrem de frică de moarte. În jurul ei oamenii se perindau într-un du-te vino haotic. Mai întâi doar remarcă prezența furnicarului, apoi, ca să își distragă atenția de la gândul care nu-i dădea pace, începu să se uite cu atenție la cei care treceau prin fața băncii ei. Grupuri de băieți efeminați, cu pantaloni skinny și tunsori ciudate, cu ochelari cu rame groase și cămăși în carouri. Apoi un cuplu format dintr-un astfel de băiat slabănog și metrosexual și o fată foarte îngrijită cu părul lung castaniu și drept și cu ochi albaștri. Apoi un cuplu de maneliști cu o ea îmbrăcată în pantaloni mulați argintii, cizme cu print de leopard și o maletă neagră extrem de mulată pe sâni și talie. El cu adidași, blugi decolorați și o geacă din piele vișinie... Oameni.

Pe banca de lângă, un cuplu tare ciudat de homeless făcea notă discordantă. El nu părea deloc a fi homeless dacă îl luai separat și nu simțeai mirosul de ceapă călită, de acru și de murdar care venea dinspre locul în care stătea. Era îmbrăcat decent cu o pereche de blugi și un pulovăr multicolor, cu modele de Crăciun. În picioare avea o pereche de pantofi din piele curați. Avea părul lung și ușor încâlcit - nu–i dădeai mai mult de 30 de ani. Femeia era bondoacă, plinuță și roșie la față din cauza euforiei. Se gudura prin preajma bărbatului, râdea isteric îi trăgea câte o palmă peste ceafă, apoi îl săruta pasional și iarăși își relua gama de gesturi. Dermatograful negru cu care avea conturați ochii se scurgea un pic în colțul pleoapelor, dar asta nu făcea decât să îi dea un farmec aparte bondoacei cu ochi căprui foarte mari, disproporționat de mari în comparație cu fața mică, rotundă și cu statura ei ce nu măsura mai mult de 1.5 m. Corei îi atrăseseră atenția cei doi datorită modului în care vorbeau, cu sunetele acelea sacadate, altfel tăiate și articulate, specifice oamenilor străzii. Apoi începu să le simtă și mirosul; mirosul acela de decadență, de îmbâcsit, de transpirație murdară, așezată peste alte transpirații mai vechi. În toată gloata de oameni de toate felurile care se aflau în acea seara la mall, cuplul de oameni ai străzii i se părea cel mai interesant, cel mai reușit. Femeia era în mod evident euforică, poate chiar un pic nebună, dar se vedea că el este centrul universului ei, se vedea că i-ar accepta orice și că ar face orice pentru el. Bărbatul acela cu păr slinos și pulovăr multicolor era salvarea ei.

Cora își aminti că pe 21 decembrie se anunța sfîrșitul lumii și nu se putu abține să nu remarce cu oarecare invidie că pentru vagaboanda cea bondoacă acest eveniment, chiar dacă ar fi să se întample, nu ar fi deloc tragic. Iubind, ea avea salvarea ei și ar fi murit îmbrățișându-l pe cel pe care îl iubește și ultimul ei sentiment în lumea asta ar fi fost că e fericită. Apoi se gândi că dacă ar fi ca totuși pe 21 să vină sfârșitul lumii, starea pe care cel mai mult și-ar fi dorit-o în preajma morții ar fi fost una de impasibilitate, de ignoranță, poate chiar de dorință de izbăvire. Eșuase în tot ceea ce își propusese să realizeze în lumea asta, nu era capabilă să iubească, rănise atât de mulți oameni care o iubiseră. Era atât de tipicară și egoistă uneori încât se înfricoșa ea însăși în clipele în care își amintea situații și întâmplări cu ea în care se purtase ca un monstru.

Iar acum, singură în mall, stând pe banca din fața magazinului ei favorit, Cora se gândea că dacă ar fi să aleagă, ar prefera să rămână și să aștepte sfârșitul lumii acolo. Să vadă cum încet, încet oamenii părăsesc clădirea, să rămână doar ea singură în tot mall-ul, să se stârnească un zgomot înfricoșător și gresia de sub bancă să se crape și să se deschidă o groapă imensă, plină cu ceață și fum. Iar ea, Cora, să cadă acolo, dar nu brusc, să alunece lin ca atunci când te afli între starea de veghe și starea de somn, aproape să nu își dea seama că se află în cădere. Să aibă ochii închiși și exact același sentiment pe care îl avea în acea seară stând pe bancă: să nu-i mai fie frica de nimic, să nu mai regrete nimic, să fie împăcată cu ea și cu lumea, să nu mai judece, să nu mai simtă, să nu mai vadă și să nu mai audă nimic.  Lângă ea pe bancă se așeză un domn între două vârste cu o sacoșă micuță din hârtie în mână…

-          Pe 21 e ziua neveste-mii, i-am luat o pereche de cercei cu cristale Swarovski. O groază de bani și sunt sigur că o să strâmbe din nas și nu or să-i placă...Așa se întâmplă de fiecare dată de 15 ani de când suntem căsătoriți. Dacă nu îi cumpăr nimic e și mai grav, îmi pune toate rudele și toți prietenii în cap...Sunt un insensibil, un bădăran, n-o iubesc! Are dreptate în felul ei...Mi-e dragă și țin la ea...15 ani de căsătorie, deh...Dar n-am iubit-o niciodată și voi femeile simțiți asta dom’le...E incredibil cum mirosiți imediat un bărbat care vă iubește și unul căruia îi sunteți indiferente...Mă duc să mă mai uit prin magazine,  poate găsesc și o eșarfă din mătase roșie. A avut una, dar a pierdut-o vara asta în concediu în Antalia...Măcar dacă nu or să-i placă cerceii, să mă scot cu eșarfa.

Bărbatul se ridică și plecă încet către celălalt capăt al mall-ului. Pe fața Corei se așternu un zâmbet trist.  Se ridică și ea și se îndreptă spre intrarea în H&M. Era convinsă că dacă pe 21 decembrie va muri, vrea să fie îmbrăcată în acel moment cu rochia turcoaz cu centură neagră din vitrina magazinului. 

            Pe banca de lângă, cei doi oameni ai străzii stăteau acum liniștiți, unul în brațele celuilalt, pe jumătate adormiți, pe jumătate extaziați. Erau fericiți, erau nebuni și se iubeau: pentru ei sfârșitul lumii putea la fel de bine să fi avut deja loc...

Înc-o postmodernă

Sătulă s-aștepte de veacuri pe patul incomod, printre de spini

Frumoasa din Pădurea Adormită hotărî într-o zi că ceea ce-o face fericită

E o felie de tort cu ciocolată și caramel lângă un espresso cu frișcă – un degețel

Așa că, într-o duminică dimineață, se trezi singură, își aranjă coafura pleoștită de somn

Și o porni hotărâtă la cafenea.

(îl anunță pe Făt-Frumos prin sms că e trează deja)

În față la cafenea dădu nas în nas cu Cenușăreasa,

 Care purta o rochiță Dior și un colier de cristale multicolor,

În mâinile-i zdravene de fată de casă căra o groază de pungi și cutii;

Era prea târziu să le ascundă în portbagaj

Așa că, nu mai avu ce să facă...

Recunoscu că de când Prințul și Jack au un affair

A devenit shoe-maniacă.

Cum nu se mai văzură de-un car de ani

(De când Albă ca Zăpada încă locuia la pitici

Și Scufa cea Roșie era o copchilă ce încă mergea cu cozonac la bunici),

Frumoasa și Cenușăreasa începură a povesti verzi și uscate...

Ocolind cu sensibilitate subiectele cu adevărat importante.

Discutară despre Verde Împărat și cei trei feciori ai săi -

care-au renunțat la domnie și s-au înrolat in trupele NATO ca să lupte-n Afghanistan,

S-au pus la punct cu ce trăznăi a mai făcut Peter Pan,

Au dezbătut disputa politică dintre Spân și Gulliver

Au cam bârfit-o unpic pe  Alis care a revenit din Țara Minunilor și și-a deschis

Ultra-central un magazin de vise...iar gurile rele zic că s-ar fi combinat cu Ulise.

Apoi trecură la ce se mai poartă sezonul acesta la vânătoare,

Cât mai costă un gram de praf magic de stele, cât de greu e să trăiești într-un vis,

Iar la final concluzionară : bărbații  - fie ei prinți, balauri sau zmei sunt de fapt toți niște (p)Orci...derbedei

Morala, e una și bună:

Chiar dacă e greu să trăiești

În viața reală, cu tot ce aceasta implică

Nu e o idee să te muți în povești

Căci și acolo, lumea e mică

Și s-ar putea să te întâlnești cu Frumoasa sau Cenușăreasa

Într-o duminică la cafenea și dacă le provoci la o discuție

Despre lucrurile cu adevărat importante

Vei afla că de fapt poveștile sunt secvențe decupate din viață –

Și ca să stea împreună și să aibă un tâlc sunt adesea cusute cu ață.

we need changes in M's life

Too much of those “bee causes”, so I don’t understand

although is none of my concern;

but all  those “whys”, are hiding ! from lies!

time is what you need,

time is what you speed,

in the future tense

the mind is in a mess,

should I guess what you want more?

should I guess? you want to absorb? You wanna, prove yourself!?

Another mind and beauty

Shattered by thy, close to you, friend-enemy

Of course, I say it from all these dozes

Of lanes, Garbage and

Snap!

They go insane!

The body is a maze,

Don’t you forget your name, so as it comes, you gonna bring the fame

wizard frame, it works! the wind is not in vain

It’s just a game!

Just  a simple fart, you gonna have a laugh!

When from a twat, you realize you’ve just found out some blame, hiding

In vain,

Crap, just…

Wear the crown!

So that’s the story of the man

Who couldn’t come up with a plan

 for…

unrestricted sex, so I just put NOFX

their music; for no one rest!

Pushing and pulling thy sound?

Are You from underground?      

De ce?

Pentru ca e prea simplu si prea complicat,

Pentru ca sunt garantia suferintei,

Pentru ca esti garantia esecului.

Pentru ca avem termene diferite de expirare.

Pentru ca suntem ca doua cosmetice care se neutralizeaza una pe alta,

Eu sunt sampon pentru par cret,

Tu esti balsam pentru par moale.

Pentru ca n-ar fi trebuit niciodata sa ne intalnim

Si faptul ca ne-am intalnit e o-ntamplare.

Pentru ca despartirea noastra s-a-ntamplat deja...

(Iar asta doare cel mai tare)

Vacanta la Paris si-un vis

Toulouse Lautrec n-a zburat niciodată...

Și poate nu-i decât o glumă zvonul

Că în Islanda gura de vulcan s-a redeschis

Iar praful vine-n grabă spre Paris...

Gândeam infricoșată-n clipa-n care

Se îndrepta timid spre decolare

Pe pistă la Băneasa, avionul.

Trecură orele ca norii lungi pe șesuri,

Iar căpitanul Pușcă ne scăpă de stresuri

Când liniștiți aterizarăm pe Beauvais.

Ah, Tourl Eiffel... Sena, Cheiul Marais

Bistro-urile din Montmartre, strada Mouffetard

Jim dormind liniștit la Pere Lachaise lângă Sarah Bernardt!

Gauloises Blondes, Kronenbourg 1664, Crocque Madame

Macaronnies, Cafea de la MacDo, poze la Notre Dame;

Evrei cu pălării de fetru și perciuni cârlionțați;

Algerieni cu dreduri, chitariștii talentați

De la metrou, de lânga Sacre Coeur, de la Sorbonne

Nimic n-a fost plictisitor sau monoton.

Boem, boem, boem! Urla boemu’n noi

Chiar și pe drumul de la Versailles înapoi...

"Ah, Trianon, ah caprele din parc și Cupidonii din palat cu tot cu arc!

Vă rog, vă implor, vă conjur, chemați cenușa la Paris

Și-ndepliniți-ne un ultim vis...

Să părăsim Parisul chiar așa

Cum altă dată Lautrec o făcea..."

vernisaj

picături pe fereastră

pe pânză aleargă nuanțele de toamnă

gonite de o mână fină

ce uneori atinge pielea cu vârful degetelor

și pensula suspină

cu pauze.

frunze sub trotuare,

culoarea, roșu pe alb

pe marginile scleroticii

și din căști curge sunetul suav

în îmbrățișări pierdute prin parcuri, cafenele, camere și anticamere

pierdută e și pânza, e și mâna.

doar picăturile pe fereastră și țigara ce-și scoate capul roșu în noapte

scobesc într-o monotonie de acțiuni, dar nu de gânduri ce urlă zgomotoase-n șoapte.

culoarea roșie pe marginile scleroticii se tratează cu puțin vizin

și-ți parcurgi distanța alergând nuanțe de toamnă sub un cer senin

într-un parc, pe o bancă sub un fag, fumul se ridică printre crengi

și lebăda pe lac e prietenă cu rațele.

picături pe fereastră

pe pânză aleargă praful

gonit de un cretin.

privești cu ochii roșii la tablou, țigara e aprinsă

un vin și tot nu reușești să înțelegi artistul

de ce e gol?

încă un vin și poate acum

nici gând; lovești din plin

prin gaura din centru arta se revelează

și te doboară un potop de picături

ascunse simboluri se revelează

și cazi uimit pe canapea

încă un fum și un vin

fotografia se developează

dar pe hârtia de proastă calitate

cu claritate se observă iluzia.

te pierzi printre mulțimi

amicul de pahar, confuzia

se ține după tine

zâmbești fără să știi de ce

și-ți spui că vernisajul a fost prost,

că arta n-are rost

când nu cunoști artistul.