pasul răsare pe trotuar, cu urme invizibile
un individ prea
hotărât
pe un contur
obscur, pierdut între fâşii mediocre de lumină
vărsate de
felinarele centrate
pe străzi ce nu-şi
cunosc nici numele
dar mult prea
adulate
de grupuri ce’şi
duc veacul prin nămeţi de zgură.
un pas cu mult
prea hotărât
impus de
societate
dar gândul mereu
mut
imprimă
nedreptate n-acest prolog
ce nu a fost
citit...
de masele citate,
grupuri de semidocţi
cu minţile strunite
să înţeleagă un
nimic dar în acelaşi timp
scobite’n creier,
ciopârţite
în fiecare
anotimp
...de veşnicul
suprem regulament.
pe străzi, un
dement aleargă spre pustiu
o fugă sigură,
coordonată
balans,
agilitate, venerica boală atacă atletul
o naţiune în
suspans.
călcâiul atinge pietrişul trotuarului
şi gunoiul
se-agaţă nestingherit de piele
s-a hotărât
n-amurg
bătrânii au zis
c-o să se lase cu atele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu