Toulouse Lautrec n-a zburat niciodată...
Și poate nu-i decât o glumă zvonul
Că în Islanda gura de vulcan s-a redeschis
Iar praful vine-n grabă spre Paris...
Gândeam infricoșată-n clipa-n care
Se îndrepta timid spre decolare
Pe pistă la Băneasa, avionul.
Trecură orele ca norii lungi pe șesuri,
Iar căpitanul Pușcă ne scăpă de stresuri
Când liniștiți aterizarăm pe Beauvais.
Ah, Tourl Eiffel... Sena, Cheiul Marais
Bistro-urile din Montmartre, strada Mouffetard
Jim dormind liniștit la Pere Lachaise lângă Sarah Bernardt!
Gauloises Blondes, Kronenbourg 1664, Crocque Madame
Macaronnies, Cafea de la MacDo, poze la Notre Dame;
Evrei cu pălării de fetru și perciuni cârlionțați;
Algerieni cu dreduri, chitariștii talentați
De la metrou, de lânga Sacre Coeur, de la Sorbonne
Nimic n-a fost plictisitor sau monoton.
Boem, boem, boem! Urla boemu’n noi
Chiar și pe drumul de la Versailles înapoi...
"Ah, Trianon, ah caprele din parc și Cupidonii din palat cu tot cu arc!
Vă rog, vă implor, vă conjur, chemați cenușa la Paris
Și-ndepliniți-ne un ultim vis...
Să părăsim Parisul chiar așa
Cum altă dată Lautrec o făcea..."
