Se afișează postările cu eticheta cultura. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cultura. Afișați toate postările

miercuri, 7 decembrie 2011

vernisaj

picături pe fereastră

pe pânză aleargă nuanțele de toamnă

gonite de o mână fină

ce uneori atinge pielea cu vârful degetelor

și pensula suspină

cu pauze.

frunze sub trotuare,

culoarea, roșu pe alb

pe marginile scleroticii

și din căști curge sunetul suav

în îmbrățișări pierdute prin parcuri, cafenele, camere și anticamere

pierdută e și pânza, e și mâna.

doar picăturile pe fereastră și țigara ce-și scoate capul roșu în noapte

scobesc într-o monotonie de acțiuni, dar nu de gânduri ce urlă zgomotoase-n șoapte.

culoarea roșie pe marginile scleroticii se tratează cu puțin vizin

și-ți parcurgi distanța alergând nuanțe de toamnă sub un cer senin

într-un parc, pe o bancă sub un fag, fumul se ridică printre crengi

și lebăda pe lac e prietenă cu rațele.

picături pe fereastră

pe pânză aleargă praful

gonit de un cretin.

privești cu ochii roșii la tablou, țigara e aprinsă

un vin și tot nu reușești să înțelegi artistul

de ce e gol?

încă un vin și poate acum

nici gând; lovești din plin

prin gaura din centru arta se revelează

și te doboară un potop de picături

ascunse simboluri se revelează

și cazi uimit pe canapea

încă un fum și un vin

fotografia se developează

dar pe hârtia de proastă calitate

cu claritate se observă iluzia.

te pierzi printre mulțimi

amicul de pahar, confuzia

se ține după tine

zâmbești fără să știi de ce

și-ți spui că vernisajul a fost prost,

că arta n-are rost

când nu cunoști artistul.

duminică, 7 august 2011

Ultimii oameni




Avem impresia ca traim mai mult, pentru ca traim si vietile altora, pentru ca avem acces la paginile lor de Facebook, pentru ca putem vedea ce au facut zilnic, pentru ca putem sa ne facem o idee despre ei fara sa avem ocazia sa ii cunoastem vreodata pe viu. Suntem niste semi-roboti care zac ore la rand in fata calculatorului, in speranta ca acesta le va putea satisface setea de notorietate, de nou, de interesant. Stam pe retelele sociale pentru ca intr-un fel acestea ne fac sa ne simtim importanti, celebri, faimosi. Daca o foto sau o melodie aduna like-uri pe Facebook, satisfactia noastra e extraordinara, chiar daca nu suntem noi cei care am creat respectiva foto sau melodie...Suntem faimosi: uite cata lume ne place si ne urmareste pe FB! Bulshit, desertaciune, havel havelim, vanitas vanitatis.
Suntem pierduti, pentru ca nu mai avem credinta in salvare! Suntem pierduti pentru ca ne-am pierdut candva intre setea de puterea si foamea de consum, valorile si etica si notiunea de comunitate! Suntem o cultura decadenta, incapabila sa mai recunoasca valoarea la orice nivel. Ne preocupa salvarea proprie, ne-am abrutizat in asemenea hal incat cel de langa noi a devenit doar un mijloc pentru a ne atinge propriile scopuri.
Nu mai stim sa simtim, nu mai stim sa iubim, pentru noi iubirea este iubire in masura in care ne satisface propriile necesitati, este egoista. Iubim in celalalt nu ceea ce este cu adevarat ci ceea ce ne da noua! Suntem mizerabil de sgarciti cu sentimentele, cuvintele, faptele, groaznic de ignoranti si iremediabil ORBI! Totul pare greu si o pierdere inutila de timp, atunci cand vine vorba sa iesim din mecanicismul zilnic si sa facem, ceva, orice, care sa ne de-rutineze! Suntem din ce in ce mai mult si mai multi, depresivi, panicati, anxiosi, fricosi, lasi si e logic sa fie asa! Suntem niste inadaptati pentru ca nu constientizam ce se intampla de fapt cu noi. Se intampla ruinarea unei civilizatii de care apartinem si in valorile si cultura careia ne-am nascut si traim. Post-modernismul este de fapt ultima sfortare culturala a Vestului de a demonstra ca inca mai traieste...Post-modernismul este decadenta, haosul, absurdul unei civilizatii muribunde! Iar noi avem onoarea dar si nefericirea de a fi aici acum, in momentul in care Vestul cu tot ce a insemnat el piere, se naruie, dispare incet, confuz si lipsit de demnitate.
Secolul XXI, acest punct terminus ce a suscitat imaginatia si vizionarismul atator oameni, este de fapt exact asa cu a anticipat Nietzsche: inexistent! Cultural inexistent, pentru ca este lipsit de „religie” adica de substanta care inaite reusea sa scoata omul din egoismul lui natural si sa-l integreze in comunitate, sa-l faca sa ii pese de celalalt, sa-l faca sa creada in salvare intr-un fel sau altul. Noi, cei din secolul post-modernist ne-am pierdut toate posibilele mijloace de salvare: religie, cultura, iubire! Nu le mai avem, nu mai sunt ale noastre, le simtim straine tocmai pentru ca toate cele trei impuneau o etica a altruismului, a interesului fata de aproape, iar etica omului post-modern este egoismul animalic, primordial, frust!
Ar mai fi enorm de multe de spus, de vazut, de auzit...Pana la urma, conform logicii salvarii individuale, vom ajunge sa ne inchidem fiecare in capsula sa si sa zacem acolo inconjurati de lumea virtuala, fara sa ne pese de nimic altceva? O sa reusim sa constientizam la timp ca ne indreptam spre moartea civilizatiei si un miracol ce va schimba directia in care mergem va avea loc? Care va fi noua nostra religie? Vom mai avea una? Si cel mai important: vom mai reusi vreodata sa iubim?