vernisaj

picături pe fereastră

pe pânză aleargă nuanțele de toamnă

gonite de o mână fină

ce uneori atinge pielea cu vârful degetelor

și pensula suspină

cu pauze.

frunze sub trotuare,

culoarea, roșu pe alb

pe marginile scleroticii

și din căști curge sunetul suav

în îmbrățișări pierdute prin parcuri, cafenele, camere și anticamere

pierdută e și pânza, e și mâna.

doar picăturile pe fereastră și țigara ce-și scoate capul roșu în noapte

scobesc într-o monotonie de acțiuni, dar nu de gânduri ce urlă zgomotoase-n șoapte.

culoarea roșie pe marginile scleroticii se tratează cu puțin vizin

și-ți parcurgi distanța alergând nuanțe de toamnă sub un cer senin

într-un parc, pe o bancă sub un fag, fumul se ridică printre crengi

și lebăda pe lac e prietenă cu rațele.

picături pe fereastră

pe pânză aleargă praful

gonit de un cretin.

privești cu ochii roșii la tablou, țigara e aprinsă

un vin și tot nu reușești să înțelegi artistul

de ce e gol?

încă un vin și poate acum

nici gând; lovești din plin

prin gaura din centru arta se revelează

și te doboară un potop de picături

ascunse simboluri se revelează

și cazi uimit pe canapea

încă un fum și un vin

fotografia se developează

dar pe hârtia de proastă calitate

cu claritate se observă iluzia.

te pierzi printre mulțimi

amicul de pahar, confuzia

se ține după tine

zâmbești fără să știi de ce

și-ți spui că vernisajul a fost prost,

că arta n-are rost

când nu cunoști artistul.