Ȋn cazul meu a fost dragoste la prima vedere din prima clipă ȋn care am văzut-o mică şi congestionată la faţă de atâta plâns, ȋnfăşurată ȋn scutecele albe ȋn casa bunicilor dintr-un cartier mărginaş al Brăilei...De emoţie am dărâmat ligheanul ȋn care ȋi făceau baie Mătu şi mamaia. Şi bineȋnţeles mi-am luat bătaie că sunt neastâmpărată, dar asta nu m-a oprit să intru pe uşa din spate din nou ȋn camera unde se afla bebeluşul şi să continui să ȋl observ cu o curiozitate vecină cu mania...Copchil de 3 ani, deh...De atunci lucrurile au stat mereu aşa ȋntre noi: atunci când nu puteam să ne vedem ȋn condiţii normale, eu folosesc uşa din spate şi tot reuşesc să ajung...Meritul ei este că o lasă mereu deschisă, ceea ce nu e tocmai de trecut cu vederea...
Ȋn fine, timpul a trecut, ȋn primul rând pentru că asta ştie el să facă cel mai bine...Printre vacanţe de vară la ţară, unde am crescut ȋmpreună duzini ȋntregi de căţei, pisici şi chiar şoricei, printre vacanţele de vară sau de iarnă la Brăila unde citeam de dimineaţa până seara cărţile lui Dumas şi visam cu ochii deschişi la cai verzi pe pereţi, unde mergeam la Central sau la Bulevard unde am văzut ȋntr-o vară toate filmele ȋn care a jucat DiCaprio şi nu ȋn ultimul rând unde ne antrenam pentru experienţele de detectivi cu care ne-a confruntat viaţa mai târziu :), am crescut şi noi. A venit clasa mea a XII-a, apoi BAC-ul şi apoi admiterea la facultate ȋn Bucureşti – oraş ȋn care eu ȋmi doream să ajung mai mult decât orice şi din care ea dorea să plece ȋncă din clasa I când a ajuns aici...
Bucureştiul şi Fi ȋnseamnă cafele băute dimineaţa ȋn balcon, prima ţigară Camel fumată ȋn sesiunea de iarnă din anul 2 de facultate, crize existenţiale, clacări de-ale mele şi clacări de-ale ei, bântuit prin anticariate după cărţi de filozofie şi ştiinţă politică, primele discuţii filozofice despre viaţă, iubire, moarte, societate etc.
Apoi timpul a trecut iarăşi, au urmat veri şi nevroze şi alcool şi atmosferă hippie ȋn Vamă, apoi ȋn Deltă şi mai nou la Sighişoara.
Există o particularitate a ȋntâlnirilor şi mai ales a discuţiilor noastre pe care deşi nu o ȋnţeleg, o ador: faptul că de fiecare dată amândouă avem impresia că ne aflăm ȋntr-o piesă de teatru ȋn care jucăm de când ne-am cunoscut (adică de când s-a născut ea) două roluri foarte complexe pentru că sunt ȋn evoluţie şi pentru că „personajele” sunt antagonice. Personajele se contrazic mereu. Amândouă sunt idealiste, dar idealurile lor diferă: eu vreau să shimb oamenii prin puterea iubirii, ea vrea să oprească timpul!
Niciodată când ne ȋntâlnim nu există conformităţi sau convenienţe ȋn limbaj şi atitudine. Ori suntem foarte deprimate şi atunci vorbim ȋn contradictoriu, ne enervăm una pe cealaltă şi sfârşim morocănoasă ea şi sarcastică eu, ori reuşim să găsim haz şi glumă ȋn orice situaţie şi atunci, nimeni nu ne mai poate opri din râs.
Am trecut prin atâtea lucruri şi stări şi trăiri ȋmpreună ȋncât ar fi imposibil să mai pot face ȋn prezent nişte delimitări exacte ȋn evoluţia noastră şi a prieteniei dintre noi...Fiecare a trăit prin prisma celeilalte două vieţi ȋntr-una până acum: am dat amȋndouă două BAC-uri, am suferit de două ori prima decepţie ȋn dragoste, am fost admise de trei ori la facultate ( o dată la Ştiinţe Politice şi de două ori la Filozofie :)), practic am dus o viaţă dublă pentru că mereu experienţele uneia se răsfrâng şi asupra celeilalte...
Ca să ȋnchei ȋntr-o notă astrologică o să afirm că până la urmă Gemeni-Peşti nu e chiar o „compatibilitate incompatibilă”, dimpotrivă, poate fi un duet de succes pe o scenă, ȋn această piesă de teatru post-modernă care este viaţa!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu