Ceea ce ne-a unit ȋntâi şi ȋntâi a fost faptul că amândurora ne plăcea să ȋl stresăm pe celălalt: el mă trăgea de păr şi ȋmi fura caietele sau cărţile din bancă, eu ȋl obligam să dea bani la fondul clasei şi sunt mândră că o dată am reuşit chiar să ȋl „conving” să dea bani ȋn scopuri caritabile, pentru o familie de sinistraţi...big accomplishment trust me :)
După aceea am descoperit că putem fi la fel de „răutăcioşi” unul cu celălalt şi atunci când vine vorba de sfaturi prieteneşti despre stilul de viaţă al celuilalt, despre alegerile greşite ȋn materie de relaţii, despre stilul vestimentar şi despre cluburile ȋn care mergem. Ce-i drept, avem şi câteva chestii ȋn comun, deşi ne e greu să recunoaştem asta: French music, coffee, Bridge, Risk Commander, Will&Grace, mersul la teatru, Pink Martini şi faptul că oricât de mult ne enervăm reciproc, amândoi ştim că nu o să ne certăm niciodată cu adevărat şi o să fim acolo oricând celălalt va avea nevoie. Condiţia este ca niciunul dintre noi să nu ceară sau afirme acest lucru ȋn mod explicit; e de ajuns că ştim amândoi...să şi zicem ȋn gura mare ar fi deja prea mult...:)
Ȋn ciuda faptului că idealismul şi infantilismul meu n-au nicio treabă cu pragmatismul şi cinismul lui, ȋn mod absolut inexplicabil, reuşim să nu ne ucidem unul pe celălalt, şi chiar ne iubim ca ȋn prima zi: acea primă zi (nu ştiu exact când anume a fost) ȋn care am constatat amândoi că n-ar fi rău să avem ȋn viaţa noastră un opus aproape perfect care să ne tragă de mânecă atunci când devenim eu prea idealistă şi el prea pragmatic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu