Pe noptieră era aşezată cartea de la ea. Pachetul de ţigări era desfăcut şi câteva ţigări erau aruncate la întâmplare printre pixuri şi caiete. Scrumiera era plină emanând un iz de cârciumă. Tablete de aspirină împrăştiate sub veioză. Andrei fuma în pat. Privea tavanul cu privirea fixată parcă într-un anumit punct din toată desfăşurarea albă. Nu era nimic acolo, niciun ţânţar zdrobit de soartă sau vreun paianjen în căutarea casei. Dar totuţi, ţigara ardea în mână şi scrumul se rostogolea pe tricou.
Liniştea îl legăna ca pe un prunc, purtându-i gândurile departe în alte vremuri, spre alţi oameni, spre amintiri, spre bucurii şi dezamăgiri. Se trezi din meditare buimac, surprins. Stiloul era nou şi cerneala era bună. Caietul s-a deschis la ultima însemnare. Şi-a mai aprins o ţigară şi a început să scrie.
Se întâmpla cu doi ani în urmă. Toate problemele au explodat în acelaşi timp ca o ţeavă plină cu fecale. M-au murdărit din cap până-n picioare. Şi la fel cum am mai făcut de fiecare dată când mi se întâmpla asta, am reacţionat în acelaşi mod, m-am pierdut. M-am înecat. Nu am găsit soluţia imediat. M-am lăsat tras în problemă.
În aceeaşi perioadă din Vest bătea un vânt călduţ ce îmi dezmierda simţurile de fiecare dată. Mă calmam şi reuşeam să văd dincolo de toate greutăţile o scăpare, un viitor mai bun. În vară vântul mi-a adus cu el mult mai multe mulţumiri de care din păcate nu am ştiut să mă bucur, nu am ştiut să apreciez la timp ceea ce mi se oferea. Abia spre finalul lui august am deschis larg ochii. Eram pe plajă în Vama Veche. Jack Daniels m-a dărmat, a făcut din mine un animal fără suflet. Soarele era la asfinţit, ne-am întâlnit, mi-a dat două bomboane pe care le mai am încă. Mi-a întors spatele şi a pornit spre mare călcând pe nisipul fierbinte fără să se întoarcă. Am rămas înmărmurit. Un cleşte mi-a strâns puternic inima aproape de distrugere. Am privit-o în lumina după-amiezii cum se îndepărta de mine, de trupul meu. Jack-ul îmi sărise din cap în locul său instalându-se o stare de depresie, o lacrimă s-a scurs pe obraz. Următoarele săptămâni au fost un calvar.
Cu inima frântă din pricina miopiei, şi sănătatea şubrezită din cauza beţiei am ajuns în spital unde lucrurile nu se prezentau prea bine. Dar ce să vezi de undeva un gând, a chemat-o în Sud. A fost extraordinar. Moş Crăciun era mic copil pe lângă ea. A stat cu mine mult, am conştientizat tot ce însemna prezenţa ei în acel salon infect. Iubirea faţă de ea a crescut brusc peste limita normală. Limită pe care am fixat-o pentru a nu suferi. Era o măsură de precauţie pe care mi-o luam, evitând astfel durerea sufletească.
A urmat o toamnă plină de pasiune, focul ardea din ce în ce mai puternic, nu simţeam frigul, ploaia nu mă uda. Eram al ei, era a mea. Ahhhh îmi vine să urlu, să strâng oameni aiurea de gât pe stradă, să dansez pe ritmuri satanice, incantaţii magice. Adolescent.
Nu stau să fac acum povestiri romantice de doi lei. A, că tot vine Crăciunul şi alte sărbători de căcat! La mulţi ani să vă bag globuleţele în cur! Invenţii capitaliste de făcut bani. Speculă de doi lei. Sufletul omului pe naiba. Am să vă pun balegă şi găinaţ în cadouri şi am să le las sub bradul infect. Bucuraţi-vă copii, Omul Negru a venit!!! Ha HA Ha!!!
Andrei sărea prin casă. Era beat.
La uşă bate cineva. Cine să fie?
Ionuţ tu eşti? Poate e Melchisedec? Poate Mircea şi Mihai? Matei, Adrian,Radovan,Răzvan,Bogdan, Cosmin, Luca, Ioan, Nicolae, Constantin, Dumitru, Vasile, Dosoftei, Alin, Ştefan, Marian, Vladimir, Vlad, Gabriel, Dan, Andrei aţi venit cu toţii? Raluca, Maria, Diana, Adriana, Irina, Aneta, Andreea, Roxana, Ingrid, Ana, Alexandra, Alexa, Gabriela, Luminiţa, Elena, Iulia, Cosmina, Cristina, Mălina, Ioana, Luiza, Eliza, Smaranda, Iolanda, Alina, Oana, Dana ? La petrecere aţi venit şi voi?
NU e nimeni. Nimeni care să vină dar există toţi acolo.
Ce bine.
Andrei bătea din palme. Andrei e la nebuni acum. Andrei e beat şi e la nebuni.
Demostene are delfini. Andrei are rechini.
Simte diferenţa, nu lăsa demenţa să te domine.
Nu sunt deasupra problemelor. Refugiul nu e alcoolul. E doar starea de agregare în care s-a transformat corpul.
Din când în când îmi sare dopul. În valuri, cascadă curge nebunia, îmi umple mintea de nămol.
Nu văd, nu înţeleg, încerc.
Uită-te acum la mine! Vreau să te uiţi!
Dar ochii sunt comandaţi de creier. Şi creierul a reuşit să caştige lupta cu sentimentele. That sucks!
Şi eu ce fac acum?
Un corp peticit. O viaţă ca o haină veche, murdară la care mai adaug câte un petic în fiecare zi, săptămână, an. Mi-e frică de frig- rece- ninsoare. Fulgii se topesc. Efemeritatea clipelor frumoase petrecute împreună.
Şi nu am înţeles de ce mi se întâmpla asta mie? Întotdeauna m-am simţit în siguranţă. Mi-am luat măsuri în trecut. Acum?
Păi aştept porcul să iasă din coteţ, să-l prind de coadă, să-i tai gâtul. Să curgă sângele , să spele zăpada albă. Incizie în alb. Am să las roşu să mă cuprindă. NU, nu voi deveni comunist asta-i clar.
Porcul e fratele meu sacrificat pentru îndestularea voastră. Voi staţi cuminţi deoparte. Îl omor eu. Aşa e scris.
Cain a adus Domnului o jertfă de mâncare din roadele pământului. Abel a adus şi el o jertfă de mâncare din oile întâi născute ale turmei lui şi din grăsimea lor. Domnul a privit cu plăcere spre Abel şi spre jertfa lui; dar spre Cain şi spre jertfa lui, n-a privit cu plăcere. Cain s-a mâniat foarte tare, şi i s-a posomorât faţa. Şi Domnul a zis lui Cain: “Pentru ce te-ai mâniat, şi pentru ce ţi s-a posomorât faţa? Nu-i aşa? Dacă faci bine, vei fi bine primit; dar dacă faci rău, păcatul pândeşte la uşă; dorinţa lui se ţine după tine, dar tu să-l stăpâneşti. Însă Cain a zis fratelui său Abel: “Haidem să ieşim la câmp.” Dar pe când erau la câmp, Cain s-a ridicat împotriva fratelui său Abel, şi l-a omorât. Domnul a zis lui Cain: “Unde este fratele tău Abel?” El a răspuns: “Nu ştiu. Sunt eu păzitorul fratelui meu?”
Mai bate cineva la uşă? Mai repede că mă grăbesc să prind trenul. Care tren ?
Păi trenul cu numărul 695.
Dar pe ală l-ai pierdut anul trecut mă băiete! Ha Ha !
Păi poate îl prind anul asta.
S-A ANULAT.
Tu ai plecat primul. Da.
Nu mai zic nimic atunci.
Je dois partir!
Un prieten mi-a povestit despre acest tânăr şomer pe numele lui de scenă Cain. Nimeni nu ştie unde s-a dus, unde a ajuns. Au trecut patru ani. Acum se poate întoarce dar cred că nu va găsi imaginea potrivită. Lucrurile s-au schimbat...Nu-l mai poate primi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu