La sfârşitul celor patru ani de Ştiinţe Politice am constatat cu amărăciune că mi-aş fi dorit foarte mult să fi reuşit să ma integrez ȋntr-unul dintre acele grupuleţe pe care le văzusem ȋnchegându-se, dezintegrându-se sau divizându-se ȋn fărâme mai mici sub ochii mei de persoană solitară şi „neȋnţeleasă”. Asta era! Nu reuşisem ȋn patru ani, de-acum ȋn colo cu atât mai puţin aveam să reuşesc, mi-am spus după ce am intrat la Master la aceeaşi facultate. Eram pregătită să mai joc ȋncă doi ani rolul de singuratică/sălbatică după care...rămânea de văzut!
Dar iată că nu a fost aşa absolut deloc. De ce? Cum? Când? Cine? Nu aş putea răspunde exact la aceste ȋntrebări, dar ştiu că la jumătatea anului doi de Master, ne-am trezit cu toţii la aceeaşi masă de la Caru’ cu Bere. Ne-a tunat şi ne-a adunat acolo şi de atunci ne cam tună şi adună de fiecare dată, după cum se nimereşte. Acum e mai greu să ne adunăm ȋn formula completă – unii sunt plecaţi prin ţări teoretic mai calde decât a noastră, dar se pare că schimbările climatice au dărâmat acest mit :) – alţii studiază ȋncă la FSP, alţii au treabă şi le e mai greu să ajungă la ceaiuri, cafele sau beri prin centru. Ȋn ciuda tuturor acestor impedimente, dăinuim ca grup – trăiască Facebook-ul şi celelalte reţele sociale – şi reuşim să păstrăm vie flacăra fsp-ism-ului real, aşa cum ni l-am imaginat noi şi cum ȋmi place să cred că ȋl propovăduim oriunde ajungem.
Nu cred că mă hazardez dacă afirm că ceea ce ne-a unit ȋntr-u ȋnceput a fost dezacordul cu anumiţi „dascăli” de la facultate – acesta a fost contractul nostru social, care a stat la baza cristalizării comunităţii :)...
Apoi, după ce ne-a trecut un pic febra revoluţionară şi am abandonat intenţiile originale de a dona bibliotecii cărţi pe care am fost obligaţi să le cumpărăm fără a avea ceva de ȋnvăţat din ele, au ȋnceput dezbaterile prieteneşti de la „casa cu ceai verde” – care ne-a fost pentru o vară locul principal de ȋntâlnire. Cu timpul am descoperit fiecare individualitatea celorlalţi şi am ȋnceput să ne dăm seama de ce anume mai avem ȋn comun ȋn afară de universul fsp-ist. Suntem acum un fel de mică organizaţie un pic secretă, amuzantă şi foarte dinamică de oameni răspândiţi prin diferite colţuri pe care indiferent unde ȋi duce destinul, mereu o să ȋi aştepte ȋn Bucureşti o cafenea sau o ceainărie ȋn care să ȋncingă o dezbatere ironică, sarcastică, plină de substanţă şi eterogenă despre...viaţă!
De ce ţin la ei toţi şi la fiecare ȋn parte? Pentru că datorită lor am ȋncetat să mai fiu o sălbatică ȋn jungla FSP-ului şi am reuşit să mă integrez ȋntr-o comunitate de care Locke ar fi mândru :)...
who knew:))
RăspundețiȘtergere