Înc-o postmodernă

Sătulă s-aștepte de veacuri pe patul incomod, printre de spini

Frumoasa din Pădurea Adormită hotărî într-o zi că ceea ce-o face fericită

E o felie de tort cu ciocolată și caramel lângă un espresso cu frișcă – un degețel

Așa că, într-o duminică dimineață, se trezi singură, își aranjă coafura pleoștită de somn

Și o porni hotărâtă la cafenea.

(îl anunță pe Făt-Frumos prin sms că e trează deja)

În față la cafenea dădu nas în nas cu Cenușăreasa,

 Care purta o rochiță Dior și un colier de cristale multicolor,

În mâinile-i zdravene de fată de casă căra o groază de pungi și cutii;

Era prea târziu să le ascundă în portbagaj

Așa că, nu mai avu ce să facă...

Recunoscu că de când Prințul și Jack au un affair

A devenit shoe-maniacă.

Cum nu se mai văzură de-un car de ani

(De când Albă ca Zăpada încă locuia la pitici

Și Scufa cea Roșie era o copchilă ce încă mergea cu cozonac la bunici),

Frumoasa și Cenușăreasa începură a povesti verzi și uscate...

Ocolind cu sensibilitate subiectele cu adevărat importante.

Discutară despre Verde Împărat și cei trei feciori ai săi -

care-au renunțat la domnie și s-au înrolat in trupele NATO ca să lupte-n Afghanistan,

S-au pus la punct cu ce trăznăi a mai făcut Peter Pan,

Au dezbătut disputa politică dintre Spân și Gulliver

Au cam bârfit-o unpic pe  Alis care a revenit din Țara Minunilor și și-a deschis

Ultra-central un magazin de vise...iar gurile rele zic că s-ar fi combinat cu Ulise.

Apoi trecură la ce se mai poartă sezonul acesta la vânătoare,

Cât mai costă un gram de praf magic de stele, cât de greu e să trăiești într-un vis,

Iar la final concluzionară : bărbații  - fie ei prinți, balauri sau zmei sunt de fapt toți niște (p)Orci...derbedei

Morala, e una și bună:

Chiar dacă e greu să trăiești

În viața reală, cu tot ce aceasta implică

Nu e o idee să te muți în povești

Căci și acolo, lumea e mică

Și s-ar putea să te întâlnești cu Frumoasa sau Cenușăreasa

Într-o duminică la cafenea și dacă le provoci la o discuție

Despre lucrurile cu adevărat importante

Vei afla că de fapt poveștile sunt secvențe decupate din viață –

Și ca să stea împreună și să aibă un tâlc sunt adesea cusute cu ață.

we need changes in M's life

Too much of those “bee causes”, so I don’t understand

although is none of my concern;

but all  those “whys”, are hiding ! from lies!

time is what you need,

time is what you speed,

in the future tense

the mind is in a mess,

should I guess what you want more?

should I guess? you want to absorb? You wanna, prove yourself!?

Another mind and beauty

Shattered by thy, close to you, friend-enemy

Of course, I say it from all these dozes

Of lanes, Garbage and

Snap!

They go insane!

The body is a maze,

Don’t you forget your name, so as it comes, you gonna bring the fame

wizard frame, it works! the wind is not in vain

It’s just a game!

Just  a simple fart, you gonna have a laugh!

When from a twat, you realize you’ve just found out some blame, hiding

In vain,

Crap, just…

Wear the crown!

So that’s the story of the man

Who couldn’t come up with a plan

 for…

unrestricted sex, so I just put NOFX

their music; for no one rest!

Pushing and pulling thy sound?

Are You from underground?      

De ce?

Pentru ca e prea simplu si prea complicat,

Pentru ca sunt garantia suferintei,

Pentru ca esti garantia esecului.

Pentru ca avem termene diferite de expirare.

Pentru ca suntem ca doua cosmetice care se neutralizeaza una pe alta,

Eu sunt sampon pentru par cret,

Tu esti balsam pentru par moale.

Pentru ca n-ar fi trebuit niciodata sa ne intalnim

Si faptul ca ne-am intalnit e o-ntamplare.

Pentru ca despartirea noastra s-a-ntamplat deja...

(Iar asta doare cel mai tare)

Vacanta la Paris si-un vis

Toulouse Lautrec n-a zburat niciodată...

Și poate nu-i decât o glumă zvonul

Că în Islanda gura de vulcan s-a redeschis

Iar praful vine-n grabă spre Paris...

Gândeam infricoșată-n clipa-n care

Se îndrepta timid spre decolare

Pe pistă la Băneasa, avionul.

Trecură orele ca norii lungi pe șesuri,

Iar căpitanul Pușcă ne scăpă de stresuri

Când liniștiți aterizarăm pe Beauvais.

Ah, Tourl Eiffel... Sena, Cheiul Marais

Bistro-urile din Montmartre, strada Mouffetard

Jim dormind liniștit la Pere Lachaise lângă Sarah Bernardt!

Gauloises Blondes, Kronenbourg 1664, Crocque Madame

Macaronnies, Cafea de la MacDo, poze la Notre Dame;

Evrei cu pălării de fetru și perciuni cârlionțați;

Algerieni cu dreduri, chitariștii talentați

De la metrou, de lânga Sacre Coeur, de la Sorbonne

Nimic n-a fost plictisitor sau monoton.

Boem, boem, boem! Urla boemu’n noi

Chiar și pe drumul de la Versailles înapoi...

"Ah, Trianon, ah caprele din parc și Cupidonii din palat cu tot cu arc!

Vă rog, vă implor, vă conjur, chemați cenușa la Paris

Și-ndepliniți-ne un ultim vis...

Să părăsim Parisul chiar așa

Cum altă dată Lautrec o făcea..."

vernisaj

picături pe fereastră

pe pânză aleargă nuanțele de toamnă

gonite de o mână fină

ce uneori atinge pielea cu vârful degetelor

și pensula suspină

cu pauze.

frunze sub trotuare,

culoarea, roșu pe alb

pe marginile scleroticii

și din căști curge sunetul suav

în îmbrățișări pierdute prin parcuri, cafenele, camere și anticamere

pierdută e și pânza, e și mâna.

doar picăturile pe fereastră și țigara ce-și scoate capul roșu în noapte

scobesc într-o monotonie de acțiuni, dar nu de gânduri ce urlă zgomotoase-n șoapte.

culoarea roșie pe marginile scleroticii se tratează cu puțin vizin

și-ți parcurgi distanța alergând nuanțe de toamnă sub un cer senin

într-un parc, pe o bancă sub un fag, fumul se ridică printre crengi

și lebăda pe lac e prietenă cu rațele.

picături pe fereastră

pe pânză aleargă praful

gonit de un cretin.

privești cu ochii roșii la tablou, țigara e aprinsă

un vin și tot nu reușești să înțelegi artistul

de ce e gol?

încă un vin și poate acum

nici gând; lovești din plin

prin gaura din centru arta se revelează

și te doboară un potop de picături

ascunse simboluri se revelează

și cazi uimit pe canapea

încă un fum și un vin

fotografia se developează

dar pe hârtia de proastă calitate

cu claritate se observă iluzia.

te pierzi printre mulțimi

amicul de pahar, confuzia

se ține după tine

zâmbești fără să știi de ce

și-ți spui că vernisajul a fost prost,

că arta n-are rost

când nu cunoști artistul.

...

Iadul meu

Prinsă între trecut şi viitor,

Uit uneori că trăiesc aici şi acum,

În prezentul străin de mine,

În care nu mai sunt eu cea care

Respiră, aude, vorbeşte...

Eu sunt amintirile mele şi visele mele;

Aripile-mi sunt grele şi vorbele

mă apasă atunci când le rostesc.

Sunt plină de gânduri posace

Şi mi-e dor de mine acum...

Mă caut, mă chem, mă vreau în prezent,

Dar vorbe şi şoapte şi fapte

Mă ţin prizonieră în neantul unei vremi

Care nu mai este a mea,

Care mă apasă şi mă striveşte...

Vreau să fug

Dar nu pot pentru că sunt parte din mine.

Prezentul meu sunt trecutul şi viitorul.

The story of Michael narrated by his invisible self

It was a sunny Sunday, the kind of day Lisa would die for, as she was always intrigued by the fact that, even if they have the sun in their spelling, Sundays are not always sun days...Michael was laying on the porch of the house, a book in his hand and a cup of coffee on the table...The orchard in front of his eyes, the small garden of red roses and the sumptuous villa of the Johnson’s in the back. It was really early in the morning and the chill of the night could still be felt through the yellowish leaves of the apple-treas.

After another sip of coffee, the man got off the chair and took the only pathway through the apple-tree orchard. He lit a cigarette and slowly moved through the trees enjoying the mild light of the sun and the smell of the autumn. He felt that he was living again a hanging drop of melancholy and silence, he was aware that it will soon end and he’ll get back to the big city life, he knew that like every time he arrived in this state of spirit, the hunting memory of Lisa will make room in his mind. But this time he decided to just let it run through his thoughts and memories without hinder it, because he was too tired to stop it and because, even if he would not admit that to himself, he missed her. He missed the time when all the memories seemed to be living inside him, the time he suffered, and his soul was screaming inside. Now it was all gone...Lisa was gone and not even the memory of her was as strong as to make him feel something. It was like he was looking in a mirror and seeing there the expression of his face, without realizing it was him, maybe even wondering whose face was that...

Yet, he missed her, he missed the way her memory used to make him feel and above all he missed himself and the way he used to feel when he was with her. Those were thoughts Michael would never let run his mind...But that day was different...Years ago that very day, he saw Lisa for the last time...Her big blue eyes and her long curly hair, her intrigued look and her silly childish smile every time she was saying something evil. Her way of sleeping with the head on his right arm, her silent breath, her laughter in the morning, her unrealistic ideas about life and love, the mystery around her entire being. Michael remembered all that like it was yesterday when he last saw her, when he last said goodbye and kissed her. He could not forget Lisa’s crying eyes when he told her he believes that they take their common need of magic and love as true love which was not the case that he does not think they are in love, that he is certainly not in love with her. She did not cried, she made huge efforts to even give him a sad smile when getting on the train. What did she feel? Did she really love him? How is her life now? Where is she? Does she have a family and kids? Is she sometimes thinking of him? Just questions without any answer that were bursting into Michael’s mind while wondering through the silent orchard…What a day, this day!

Jane and the children were stil sleeping. The day before had been a really full and busy day for them. They all played all kinds of games in the garden, and then they went into the woods and pretended they are thieves like Robin Hood. They had some really good time together. After that Lisa, the little one, injured her leg while racing Jack on the way back home. Then Jane got upset because he was always on Lisa’s side, treating Jack harshly and ignoring that he was still a child, his child...How could he explain Jane that every time he saw little Lisa he would think of the other woman? How could he explain that the reason why he chose that name was exactly because he needed a refuge from all the regrets? And how could he tell her that the love for Lisa, now changed into parental feelings, was still living in the love for the little girl? How could he explain the fact that after years of marriage, he hasn’t been able to forget? Michael hated himself for still having those thoughts and those feelings on that very morning, while wondering in the orchard of his villa. He hated himself for letting her leave without doing anything, just because he thought back then that every story is the same no matter the persons involved. He mistook love for a relation and was now in a relation that he had mistaken for love years ago. If only he could have lived in this ignorance until the end! But it was not the case. Even if he had not seen Lisa since the day they said goodbye in front of the subway station at the University, her memory and the thought of her was always there, in different shapes, but always there. Despite the fact that he did not manage to find her a few years ago when he decided he could not live his entire life with this regret, he knew now that she will remain there forever, but he also knew that this will never be a happy memory. Still, Michael was aware that it stopped being a painful one. It simply became part of him, part of his mind, and part of his life. Lisa was he...

Little did Michael know that the very day they said goodbye at the University Lisa took the plane for Paris, where she was supposed to visit her aunt Sophie. The plane crashed at the landing and the only two survivors where a dog belonging to a stewardess and a little boy named Michael.