Ȋn ultima vreme am citit ȋn paralel şi ȋn diferite locuri (ȋn funcţie de geanta sau rucsacul pe care le-am avut la mine) două cărţi: Cartea râsului şi a uitării de Milan Kundera şi Călătorie ȋntr-un picior de Herta Muller. Sunt două cărţi care vorbesc despre realităţile şi trăirile oamenilor din două societăţi ce au ȋn comun faptul că sunt secondate de două state comuniste. Regimul politic este acelşi: cenzură, persecuţii politice, alienarea individuală, tendinţa regimului de a dizolva ca pe o pastilă efervescentă sfera privată, controlul poliţiei griul din societate şi senzaţia de sufocare a individului. Atât Kundera cât şi Muller reflectă prin intermediul personajelor şi situaţiilor pe care le descriu trăiri şi experienţe proprii. Felul ȋn care literatura fiecăruia este construită m-a făcut să-mi dau seama de diferenţa esenţială dintre români şi cehi (aka cehoslovaci ȋn perioada comunistă). Societăţile noastre au fost diferite atunci, şi dacă paradigma culturală este validă, sunt şi acum.
Kundera scrie ȋn cartea sa despre oameni marcaţi de lipsa de libertate - care generează frustrări. Oamenii lui Kundera sunt oameni care iubesc, urăsc, râd sau plâng, tac sau vorbesc, SIMT ȋn CIUDA griului comunist. Sunt oameni cu dileme existenţiale pe care şi le rezolvă ȋntr-un anumit context social şi politic: ȋn cadrul societăţii cehe de atunci, limitată de regimul comunist. Oamenii lui Kundera sunt melancolici şi trişti, dar ȋn acelaşi timp au forţa de a se revolta şi de a-şi defula angoasele şi frustrările generate de contrângerile din societate. Oamenii lui Kundera au curajul aproape inconştient de a reacţiona faţă de regim, de a ieşi ȋn stradă, de a manifesta, de a se solidariza unuii cu alţii şi de a lupta pentru a-şi apăra sfera privată, intimitatea. Tamina lui Kundera trăieşte o dramă personală – pierderea omului iubit – pe fondul dramei colective generată de comunism ȋn Cehoslovacia. Comunismul este doar decorul dramei personajelor, iar prin acest décor fin şi sugestiv prezentat, Kundera lasă să se ȋnţeleagă specificităţile societăţii şi traumele ei.
Pentru Irene, personajul principal al Hertei Muller, “cealaltă ţară” din care a fugit este sursa principală de dezechilibru psihic şi sufletesc, sursa principală de alienare şi de inadaptare. Irene mi-a dat impresia că este mult mai marcată de ceea ce se ȋntâmplă ȋn ţara ei, iar calvarul comunist se răsfrânge ȋn personalitatea ei influenţându-i destinul. Fuga de cealaltă ţară este fuga de propriul eu, depersonalizarea, teama de a accepta realitatea şi felul ȋn care aceasta se răsfrânge asupra eului. Comunismul aşa cum ȋl vede Herta Muller nu este numai decorul, este ȋnsăşi drama existenţială a personajului său. Pentru că ȋn România, frustrarea şi nedreptăţile nu au avut supapă: oamenii nu s-au revoltat, nu au conştientizat că trebuie să ȋşi păstreze existenţa individuală şi intimitatea, spaţiul public, ȋn ciuda background-ului generat de regimul comunist.
Cele două cărţi citite ȋn paralel ȋn parc, la cafenea, ȋn autobuz, la birou sau acasă ȋn pat mi-au oferit revelaţia următoare: literatura celor doi autori este oglinda societăţilor cehă şi românească din perioada comunistă. Prima este societatea melancoliei, luptei pentru libertatea individuală şi solidarităţii. A doua este societatea pasivităţii, angoasei datorată refulării sentimentelor, a existenţelor neconştientizate şi a cinismului.
Mărturisesc sincer că literatura lui Kundera ȋmi place mai mult atunci când vine vorba de a o savura pe o bancă ȋn Cişmigiu ȋn faţa unui pahar de cafea cu lapte. Lumea lui Kundera este una “idilică” pentru mine: este cum mi-aş fi dorit să fi fost noi, românii atunci. Herta Muller ȋn schimb, mă izbeşte ȋn faţă şi mă ȋntristează pentru că citind-o citesc despre o realitate pe care o regăsesc ȋn jurul meu, pe banca de lângă mine, ȋn autobuz, la birou, pe stradă sau acasă ȋn pat. O realitate “genetic” ȋntipărită ȋn felul nostru de a fi ca popor. Dacă ar fi să fac o comparaţie exagerată: Irene şi Tamina sunt fiicele legitime ale aceluiaşi tată – comunismul, dar mamele sunt tare diferite. Şi ce cool pare mama Taminei ȋn comparaţie cu cea a Irenei!
Kundera scrie ȋn cartea sa despre oameni marcaţi de lipsa de libertate - care generează frustrări. Oamenii lui Kundera sunt oameni care iubesc, urăsc, râd sau plâng, tac sau vorbesc, SIMT ȋn CIUDA griului comunist. Sunt oameni cu dileme existenţiale pe care şi le rezolvă ȋntr-un anumit context social şi politic: ȋn cadrul societăţii cehe de atunci, limitată de regimul comunist. Oamenii lui Kundera sunt melancolici şi trişti, dar ȋn acelaşi timp au forţa de a se revolta şi de a-şi defula angoasele şi frustrările generate de contrângerile din societate. Oamenii lui Kundera au curajul aproape inconştient de a reacţiona faţă de regim, de a ieşi ȋn stradă, de a manifesta, de a se solidariza unuii cu alţii şi de a lupta pentru a-şi apăra sfera privată, intimitatea. Tamina lui Kundera trăieşte o dramă personală – pierderea omului iubit – pe fondul dramei colective generată de comunism ȋn Cehoslovacia. Comunismul este doar decorul dramei personajelor, iar prin acest décor fin şi sugestiv prezentat, Kundera lasă să se ȋnţeleagă specificităţile societăţii şi traumele ei.
Pentru Irene, personajul principal al Hertei Muller, “cealaltă ţară” din care a fugit este sursa principală de dezechilibru psihic şi sufletesc, sursa principală de alienare şi de inadaptare. Irene mi-a dat impresia că este mult mai marcată de ceea ce se ȋntâmplă ȋn ţara ei, iar calvarul comunist se răsfrânge ȋn personalitatea ei influenţându-i destinul. Fuga de cealaltă ţară este fuga de propriul eu, depersonalizarea, teama de a accepta realitatea şi felul ȋn care aceasta se răsfrânge asupra eului. Comunismul aşa cum ȋl vede Herta Muller nu este numai decorul, este ȋnsăşi drama existenţială a personajului său. Pentru că ȋn România, frustrarea şi nedreptăţile nu au avut supapă: oamenii nu s-au revoltat, nu au conştientizat că trebuie să ȋşi păstreze existenţa individuală şi intimitatea, spaţiul public, ȋn ciuda background-ului generat de regimul comunist.
Cele două cărţi citite ȋn paralel ȋn parc, la cafenea, ȋn autobuz, la birou sau acasă ȋn pat mi-au oferit revelaţia următoare: literatura celor doi autori este oglinda societăţilor cehă şi românească din perioada comunistă. Prima este societatea melancoliei, luptei pentru libertatea individuală şi solidarităţii. A doua este societatea pasivităţii, angoasei datorată refulării sentimentelor, a existenţelor neconştientizate şi a cinismului.
Mărturisesc sincer că literatura lui Kundera ȋmi place mai mult atunci când vine vorba de a o savura pe o bancă ȋn Cişmigiu ȋn faţa unui pahar de cafea cu lapte. Lumea lui Kundera este una “idilică” pentru mine: este cum mi-aş fi dorit să fi fost noi, românii atunci. Herta Muller ȋn schimb, mă izbeşte ȋn faţă şi mă ȋntristează pentru că citind-o citesc despre o realitate pe care o regăsesc ȋn jurul meu, pe banca de lângă mine, ȋn autobuz, la birou, pe stradă sau acasă ȋn pat. O realitate “genetic” ȋntipărită ȋn felul nostru de a fi ca popor. Dacă ar fi să fac o comparaţie exagerată: Irene şi Tamina sunt fiicele legitime ale aceluiaşi tată – comunismul, dar mamele sunt tare diferite. Şi ce cool pare mama Taminei ȋn comparaţie cu cea a Irenei!
