picături pe fereastră
pe pânză aleargă nuanțele de toamnă
gonite de o mână fină
ce uneori atinge pielea cu vârful degetelor
și pensula suspină
cu pauze.
frunze sub trotuare,
culoarea, roșu pe alb
pe marginile scleroticii
și din căști curge sunetul suav
în îmbrățișări pierdute prin parcuri, cafenele, camere și anticamere
pierdută e și pânza, e și mâna.
doar picăturile pe fereastră și țigara ce-și scoate capul roșu în noapte
scobesc într-o monotonie de acțiuni, dar nu de gânduri ce urlă zgomotoase-n șoapte.
culoarea roșie pe marginile scleroticii se tratează cu puțin vizin
și-ți parcurgi distanța alergând nuanțe de toamnă sub un cer senin
într-un parc, pe o bancă sub un fag, fumul se ridică printre crengi
și lebăda pe lac e prietenă cu rațele.
picături pe fereastră
pe pânză aleargă praful
gonit de un cretin.
privești cu ochii roșii la tablou, țigara e aprinsă
un vin și tot nu reușești să înțelegi artistul
de ce e gol?
încă un vin și poate acum
nici gând; lovești din plin
prin gaura din centru arta se revelează
și te doboară un potop de picături
ascunse simboluri se revelează
și cazi uimit pe canapea
încă un fum și un vin
fotografia se developează
dar pe hârtia de proastă calitate
cu claritate se observă iluzia.
te pierzi printre mulțimi
amicul de pahar, confuzia
se ține după tine
zâmbești fără să știi de ce
și-ți spui că vernisajul a fost prost,
că arta n-are rost
când nu cunoști artistul.