relaţii cu refren, pe punk noi ne-am luat la tură pentru un an sau doi, depinde cum calculezi.vreau să spun că bine a mai fost să facem pogo să ne lovim cu pumnul în ochi,să-ţi rup fâşul, să-mi spargi nasul, da bine a mai fost.ah şi acele murder ballads ale lui nick în serile de vară, un dunhill pe balcon şi un pahar de vin, şi-am râs şi a fost bine.să nu mai zic dimineaţa când eu mahmur şi tu vioaie îmi ofereai o ceaşcă de cafea ca să-mi revin.eu nu am înţeles atunci că tu ce făceai creştea din dragoste şi mai beat, eu mai beat eram şi ochii grei şi plini de fum şi ceaţă, şi vântul de la 4 dimineaţă, şi vomă şi frustrare şi n-am ştiut, cât n-am ştiut să-ţi spun.eu, eu pot să fiu mai bun.pot fi cum ai fi vrut să fiu dar acum e târziu şi vinul ăsta nu mă lasă-n pace şi fumul ăsta mă strânge de plămân.visez la zilele senine, la sâni, la paste, la dulciuri fine, la părul tău zburlit ce se ivea din perne.îmi spun, gata.s-a dus şi plâng în pivniţă cu vinul.rup cepul şi las să curgă lichidul din butoi.fac pluta, plutesc, dar până când?OI oi oi!this is my punk love song that spins me round and round, mă-arunc în voi,să scap de amintirea reţetei anarhiste.Vinete anarhiste la cuptor cu boabe de struguri nu e cel mai bun pariu oi!
Se afișează postările cu eticheta iaurt cu visine. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta iaurt cu visine. Afișați toate postările
luni, 7 martie 2011
my punk love song (neterminat)
Etichete:
alb,
anarhism,
drum,
espresso,
iaurt cu visine,
martipan,
muzică,
ochelari de soare,
panze albe,
Plaja,
pogo,
povesti,
Romania,
societate,
tineri,
tristete,
vinete
duminică, 19 septembrie 2010
Sunday...rebaptised
De ce numesc englezii duminica Sunday? Oare nu s-au gandit niciodata ca nu toate duminicile sunt sunny? De ce nu i-au zis Cloudday? Sau Rainday? Sau Lastday, Restday, Sexday, Loveday...? De ce Sunday? E frustrant...Eu vreau ca duminica mea de astazi sa se numeasca...Myday...Pana la urma, de ce sa nu ne putem boteza duminicile in functie de cum le simtim? Acealsi lucru e valabil si pentru celelalte zile ale saptamanii...
Gata, acum pot sa imi beau linistita ultima gura de cafea si sa fumez o tigara mentolata, sa stau pana la pranz pe Facebook, sa mananc iaurt cu visine toata ziua...astazi este Myday? La voi ce zi este astazi?
Gata, acum pot sa imi beau linistita ultima gura de cafea si sa fumez o tigara mentolata, sa stau pana la pranz pe Facebook, sa mananc iaurt cu visine toata ziua...astazi este Myday? La voi ce zi este astazi?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)