Bunsimţciderea

Sătul de pielea albă în care eram înfăşurat m-am decis într-o noapte sufocantă de vară să-mi ucid bunul-simţ cu o lovitură precisă. Am luat cuţitul neomeniei şi am ieşit cu el pe strada pustie ce-mi lega existenţa capsulară de exteriorul incontestabil. Posibilitatea de a întâlni pe cineva în drumul meu îmi dădea o stare confuză de teamă amestecată cu o dorinţă arzătoare de a umili Omul. Primul venit ar fi fost acela care m-ar fi ajutat sa stârpesc bunul-simţ.

Complicele însă s-a lăsat aşteptat. M-am aşezat pe o bancă într-un parc. Mă jucam cu cuţitul când din spatele unor copaci a apărut o stranie arătare. Avea capul mare, prin capotul alb, transparent, îi puteam distinge formele oribile.

Am fost invitat la un pahar cu apă şi o ceaşcă cu dulceaţă. Am refuzat. Nu-mi place dulceaţa şi apa îmi provoacă greaţă.

Cu ajutorul cuţitului mi-am trasat pe corp linii. Pielea decupată am pus-o la uscat cu sare şi lămâie. În aceeaşi seară Omul s-a ivit de sub arătare. Şi-a rupt o parte din corp dezvelindu-şi pielea albă. Formele de dedesubt îmi fericeau ochii. Am înjurat, am scuipat peste partea dezgolită. Cu picoarele am lovit pântecul mamei. Ştiam că acolo nu mă voi întoarce, poate într-o altă dimensiune.

Nici urmă de bun-simţ prin preajma singurătăţii atroce. Animalul devenit Om sau Omul devenit animal? O manifestare subiectivă deloc altruistă, incursiuni ale Divinului într-un parc desţelenit.

Aventura s-a terminat în cocina porcilor, mâncat, am trăit printre resturi umane în stomacul dobitoacelor. În vestibul aştept să fiu chemat în Camera Mare. Care?

În zori de zi sunt luminat. Mă hotărăsc.

Cu lovituri multiple aplicate în puncte strategice îmi ucid bunul-simţ. Nu am nevoie de el printre atâtea revelări.

Reverie

Ascult acum după mult timp, cuvintele rostite de al meu bunic. Imagini proiectate din adâncul sufletului pe o pânză albă. Sunt foarte clare, le înţeleg şi îmi dau speranţă spre mai bine. Integrat în sistem am fost orbit de întunericul ce mă înconjoară. Cine sunt, nici eu nu mai ştiu deşi odată eram o cunoscută bine definită într-un spaţiu, într-un timp.

Îmi amintesc Soarele, copil fiind, natura după ploaie scăldată de razele măreţului astru. Şi fluturii din grădină şi merele coapte ce-mi zâmbeau cu lacrimi de bucurie pe obrajii roşii. În valuri de verdeaţă mă aruncam, trifoi, lucerna în braţe mă strângea. Tirica a murit sub nucul bătrân, locul în care jucăriile prindeau viaţă, refugiul meu, un spaţiu magic unde eram pilot de curse, aviator, Robinson Crusoe, haiduc, meşter tâmplar, fierar, tăietor de lemne şi nu în ultimul rând copil.

Ascult acum după mult timp un zgomot imperceptibil, îmi ciulesc urechile dar în zadar. Uităm, trăim în fugă. Rememorarea evenimentelor din trecut este un lucru necesar. Amintiri alterate în ghena uitării, agitaţie, trecem pe lângă noi fără să ne observăm, cu capul plecat acceptăm înfrângerea. Conştientizarea pierderii se face mult mai târziu, pentru unii prea târziu, atunci când pacientul muribund îţi aruncă câteva fotografii îngălbenite. Le priveşti nedumerit, ală mic eram eu?

Îmi amintesc casa, soba după care mă ascundeam când făceam vreo boacănă, iapa albă, vaca Florica, câinele Tirica, răcoarea dimineţelor de vară când bunica mă lua la prăşit, la cules de fasole, cu puchini la ochi porneam pe dealurile domoale spre parcela de pământ din Valea Casei. Tufa de perlă, în august dulce, perele zemoase, pepenii furaţi de la unchiul Petrache, mămăliga cu ceapă. Pe 15 august în fiecare an bunica umplea cuptorul cu plăcinte. Ziua întreagă supravegheam coacerea, pâine în frunze de nuc, plăcintele chifteau de atâta brânză, muzică populară, radio Iaşi, bunicul cu cana de vin, rude venite de prin satele învecinate, căruţele trase în curte, caii cu copitele cât capul meu, impunători, Tirica hrănită pe ascuns să nu afle bunica, apă rece de la fântâna de la Vale, toate adunate îmi sună acum ca o poveste din care eu, eroul, m-am desprins.

Ascult, dar vocea copilăriei a dispărut, nu mă mai cheamă, e prea frig, sunt rece, cu mâinile îngheţate nu mă mai pot juca cu cercul, cu arcul pe dealurile acoperite de zăpadă la vânat de iepuri, acum vânez amintirile poate mai pot prinde câteva, să le pun ca trofeu în camera de zi.

Vorbele bunicului au venit într-o zi ca oricare alta.

Andreiuş să mai treci pe la noi!

Lumânări!

Sunt un individ colorat cu întâmplări

Multe, bizare, cum vezi prin ziare.

Un sfânt printre peştii din mări

Vreau să înot, acolo unde râul

are vărsare.

Sunt un individ tânăr pentru a mea rasă

Menirea în astă lume încă n-o cunosc.

Nu ştiu de viaţa-i o farsă.

Iniţiere prin transă simt că trăiesc.

Sunt un tip fără reacţii în laboratorul

de zi cu zi

Resping în neştire oameni şi clipe

nu înţeleg verbul a fi

Prin cimitire de trăiri rătăcit

la ore târzii

O cucuvea rosteşte cuvinte nedefinite.

Mă oboseşte, îmi stoarce coşul din minte.

Sunt un individ ca toţi indivizii

Un strop în Marele Ocean

Un om ignorant ca toţi invalizii.

Să fiu altfel, în trecut am sperat

Proiectat pe Marele Ecran

în culori

de mine m-am speriat

şi-am fugit, m-am ascuns în visări.

Să fiu un fel de om bun,

să iubesc, să cânt, să răspund la chemări

eu am uitat!

Sau poate, nici n-am ştiut.

Capul îl plec resemnat în faţa prostiei

Acest război invizibil l-am pierdut

orbit de strălucirea trufiei.

Sunt un individ colorat cu întâmplări

un anunţ în ziar.

Mă numesc cum ştiu eu...

Sunt cunoscut pentru modul bizar

De a ţine la ce e al meu!

Plângem, râdem, cântăm

Aprindem lumânări!

Dansăm, iubim, suferim

Aprindem lumânări!

Vă pierd, ne pierdem, trăim

Aprindem lumânări!

Ne găsim, ne trezim să murim

Aprindem lumânări!

experiment 3

De anul nou Melchisedec trage la măsea concluziile.

Final de an fără de ban, în amintiri mă rup şi beau un sec să mă mai dreg.

S-a scurs nisipul din clepsidra ceainăriei în care am băut o cafea şi-am mâncat un biscuite

Un an cu multe pietre aduse de torentul nesiguranţei

O întindere de întâmplări se poate rezuma în câteva cuvinte?

Sentimentele confuze m-au supt ca o meduză?

Insectele trag la lumină, inspirate de un astru fals

În beznă m-am retras când clipele subţiri ca aţa de cusut

Piedică mi-au pus pe ringul de dans în mijloc de vals.

Căzut în misterul nopţii etanolice, îmbăiat în aburi groşi de fum

Smogul m-a răpus, răspuns nu am pentru un an de scrum

Lumină din lumină? O fi adevărat? Cu un ochi încercănat

Privesc zăpada ce se-aşterne peste faptele mondene

Răsare nudul meu din apa mării, dezgolit îmi pun nişte izmene

Şi-alerg pe câmpul de cristal, pe gheaţă am alunecat

Sângele pătează bluza-cadou dar vinul în exces pătează altceva-

-mai de preţ.

Greşelile le-ngheţ, le dau uitării.

Linie să trag, să sparg vasul plini cu flori şi apă stătută

Să cumpăr altul, cu iarbă verde şi apă sfântă îmi doresc

În anul omenesc!

La anul şi la mulţi ani!

Oamenii pe care mi i-a adus o vacanta de vara

Sunt situaţii şi momente ȋn viaţă in care, ca să le poţi depăşi , ai nevoie de omul potrivit la locul şi ȋn momentul potrivit! In cazul meu este vorba de mai mulţi oameni pe care i-am cunoscut ȋn acea vară ȋn care mi-am dat seama ca viaţa nu ȋnseamnă numai vise frumoase transformate ȋn realitate şi că uneori realităţile te pot lovi pe neaşteptate provocând daune irecuperabile ȋn ciuda precauţiei şi analizelor şi gândurilor tale orientate către viitor. Ȋn acea vară, ȋmi era imposibil să mă ȋntorc ȋn trecut sau să plec mai departe ȋn viitor pentru că ambele situaţii erau prea dureroase şi lipsite de sens. Aşa că am ales să trăiesc clipa alături de ei! De atunci ȋncolo, de fiecare dată când ne ȋntâlnim, am aceeaşi senzaţie de libertate absolută şi de lipsă de griji, de parcă trecutul şi viitorul se dizolvă ȋncet ȋncet şi timpul este ȋnvins de prezent!

Iată ce ȋnsemnă acea vară şi acei oameni pentru mine: meditaţii non-conformiste la Limba Română pentru BAC, fuga cu cortul ȋn Vamă pentru două zile, plimbări seară de seară cu Tzuzi (un Seat Ibiza foarte sexy şi foarte roşu :)), cu muzică de Expirat dată la maxim şi cu mai mult de 5 oameni ȋn maşină ȋnghesuiţi ca ȋntro-o cutie de conserve, Vamă iaraşi pentru mai bine de două săptămâni, apus de soare şi Sangria, prime confesiuni reciproce cu cea care a devenit apoi my one and only Tequilla:P, party-uri cu muzică „etno” şi hore ȋn pauza dintre ȋnvăţat alături de Fifi şi Jules, primele discuţii filozofice purtate cu Alex, care este interlocutorul meu favorit şi principalul meu susţinător ȋn dezbaterea Influenţe filozofice ȋn basmul Harap-Alb :), Lulu, pescuitul, perlele şi Secta lui, the milky night ȋn care mi-am dat seama cât ȋi iubesc pe Cocosşiela (pentru că mi-au cumpărat la 3 dimineaţa antinevralgic de la farmacie, respectiv s-au uitat ȋmpreună cu mine la omuleţii verzi din vasul de toaletă :)))...

Acea vară a fost şi ultima lor vară de liceeni. Au venit ȋn septembrie toţi cu mine la Bucureşti. Iar Bucureştiul are acest dar de a ȋndepărta oamenii, de a-i ȋnstrăina, de a-i face să le fie mai greu sau mai lene să se vadă...Suntem cu toţii bucureştenizaţi acum şi ne vedem mai rar ȋn grupul consacrat din acea vară, dar de iubit ȋi iubesc ȋn continuare la fel de mult pentru că mi-au dăruit ideea de vară şi vacanţă eternă şi mai ales, libertatea de a trăi clipa ca şi cum nu ar exista trecut şi viitor!

experiment 2

Lista Magică de Crăciun

-de cumpărat brad

-de cumpărat cadouri pentru prieteni

-prânz cu părinţii

-vizita la azilul de bătrâni

-plimbare prin zăpadă cu cine o fi

-îngeraşi pe dealurile înzăpezite

-întâlnire a doua zi de Crăciun cu rudele

-ciorbă cu afumătură

-porc la cuptor cu sos de vin

-seară cu prietenii

-o cană de vin fiert cu prietenii

-două căni, trei căni, un păhărel de ţuică.

-gang bang cu Raluca

-de construit o sanie din peturi

-de mers cu barca pe Moldova în miez de noapte

-derdeluş

-plimbări nocturne din casă în casă

-de cinstit un pahar de vin cu fiecare persoană din casele magice

-Carnifex-Hell Chose Me

-lapte cu vodkă

-întâlniri cu Raluca în mod repetat

-colinde, colinde.

-ura ura

-Moş Crăciun plin de bube-cadoul perfect pentru o societate cosmetizată

-săbii din brazii morţi prin scări de blocuri

-de cumpărat petarde ca să-mi scot un ochi

-planul doi-trei-plimbări cu tomberonul prin centru

-rahat

-rockotecă, metale grele, bere ieftină

+

Varză murată, cârnaţi afumaţi.

Ultima dimineaţă.

Alerg grăbit spre gară.

Crăciun fericit?

Cum a legat George Călinescu prietenii durabile şi antipatii ȋnchipuite

Sunt 2 „nemernicii” ȋn cauză şi e destul de greu să scriu despre amândoi ȋn aceeaşi poveste: pentru mine sau ȋn relaţia cu mine vin din poveşti diferite fiecare. Primul...să-i zicem generic...Capricornul, a devenit partenerul meu preferat de discuţie ȋncă de la primul „party” la care ne-am ȋntâlnit (spun party ȋntre ghilimele pentru că e vorba de o aniversare de...14 ani a lui Dublu Fi:)). Dacă ȋmi amintesc bine, am acoperit atunci subiecte precum comunism, Primul Război Mondial, Legionarism, Naţionalism şi bineȋnţeles, literatură...Eu eram deja la liceu, clasa a X-a şi din acest motiv privită, ca un fel de „mentor” (citind acestea sunt sigură ca Săgetătorul râde sarcastic iar Capricornul râde melancolic :)) ȋntr-ale ştiinţelor ce se predau la şcoală.

Să ne ȋntoarcem ȋnsă la firul poveştii. Cu Capricornul, cum spuneam, m-am ȋnţeles din prima extrem de bine pentru că amândoi avem aceeaşi ȋnclinaţie spre dezbateri fără a dori cu dinadinsul să ne impunem punctul de vedere şi pentru că amândoi suntem nişte buni şi fini observatori ai firii umane şi ai caracterului uman (din acest motiv ne-am distrat de minune ȋntr-o noapte cu bere şi stele căzătoare la Roica J). Şi cum atât de bine ne ȋnţelegeam şi atât de compatibili intelectual eram eu şi Capricornul, am reuşit să ȋl conving (spre regretele lui viitoare) să se alăture sectei FSP-iştilor, fiind admis la aceeaşi facutlate pe care eu o proslăvisem poate mai mult decât era nevoie ȋn anii ȋn care ne ȋntâlneam la vin şi narghilea ȋn apartamentul din Drumul Taberii...Cum timpul a trecut şi o dată cu el şi amintirile nu foarte vesele din timpul facultăţii, sper că şi dintele ȋmpotriva mea pe acest subiect s-a cariat şi a picat...

Săgetătorul ȋn schimb; povestea lui e una mai dramatică şi mai greu de ȋnţeles...Săgetătorul şi cu mine nu ne-am suportat ȋn prima clipă când ne-am ȋntâlnit. Acum, că timpul a tasat amintirile, cred că am explicaţia acestei antipatii: amândoi aspiram la rangul de maȋtre tocilar ȋn grup şi cum eu eram mai mare şi aveam cel puţin trei ani de tocit ȋnaintea lui, şi-a simţit poziţia ameninţată...Eu la rândul meu, deşi cu trei ani mai experimentată ȋntr-ale tocitului, mi-am pierdut ȋnacrederea ȋn mine, văzând erudiţia fantastică şi fluxul de date istorice şi titluri de cărţi pe care Săgetătorul le etala ca la paradă ȋn sufrageria micului apartament din Drumul Taberei (trebuie să precizez că majoritatea ieşirilor la bere au loc ȋn acest cartier deoarece – suspectăm eu şi Capricornul – Săgetătorul e cartierofob faţă de alte zone ȋn afară de cea ȋn care s-a născut şi a trăit până acum).

Cum am reuşit totuşi să ne ȋmprietenim, ȋn ciuda antipatiei iniţiale? Cred că am reuşit pentru că am descoperit o metodă mult mai eficientă şi mai funny de a concura unul cu celălalt: ironia şi sarcasmul... Şi totuşi, dacă ar fi să dăm la o parte aceste două esenţiale piese de ȋmbrăcăminte ale atitudinii noastre când ne vedem, spre surprinderea mea şi a Săgetătorului, cred că am găsi un dram de simpatie şi multe amintiri „draguţe”, care ne-ar face să ne dăm seama că, până la urmă, celălalt nu-i chiar atât de nesuferit...:)