Lumânări!

Sunt un individ colorat cu întâmplări

Multe, bizare, cum vezi prin ziare.

Un sfânt printre peştii din mări

Vreau să înot, acolo unde râul

are vărsare.

Sunt un individ tânăr pentru a mea rasă

Menirea în astă lume încă n-o cunosc.

Nu ştiu de viaţa-i o farsă.

Iniţiere prin transă simt că trăiesc.

Sunt un tip fără reacţii în laboratorul

de zi cu zi

Resping în neştire oameni şi clipe

nu înţeleg verbul a fi

Prin cimitire de trăiri rătăcit

la ore târzii

O cucuvea rosteşte cuvinte nedefinite.

Mă oboseşte, îmi stoarce coşul din minte.

Sunt un individ ca toţi indivizii

Un strop în Marele Ocean

Un om ignorant ca toţi invalizii.

Să fiu altfel, în trecut am sperat

Proiectat pe Marele Ecran

în culori

de mine m-am speriat

şi-am fugit, m-am ascuns în visări.

Să fiu un fel de om bun,

să iubesc, să cânt, să răspund la chemări

eu am uitat!

Sau poate, nici n-am ştiut.

Capul îl plec resemnat în faţa prostiei

Acest război invizibil l-am pierdut

orbit de strălucirea trufiei.

Sunt un individ colorat cu întâmplări

un anunţ în ziar.

Mă numesc cum ştiu eu...

Sunt cunoscut pentru modul bizar

De a ţine la ce e al meu!

Plângem, râdem, cântăm

Aprindem lumânări!

Dansăm, iubim, suferim

Aprindem lumânări!

Vă pierd, ne pierdem, trăim

Aprindem lumânări!

Ne găsim, ne trezim să murim

Aprindem lumânări!

experiment 3

De anul nou Melchisedec trage la măsea concluziile.

Final de an fără de ban, în amintiri mă rup şi beau un sec să mă mai dreg.

S-a scurs nisipul din clepsidra ceainăriei în care am băut o cafea şi-am mâncat un biscuite

Un an cu multe pietre aduse de torentul nesiguranţei

O întindere de întâmplări se poate rezuma în câteva cuvinte?

Sentimentele confuze m-au supt ca o meduză?

Insectele trag la lumină, inspirate de un astru fals

În beznă m-am retras când clipele subţiri ca aţa de cusut

Piedică mi-au pus pe ringul de dans în mijloc de vals.

Căzut în misterul nopţii etanolice, îmbăiat în aburi groşi de fum

Smogul m-a răpus, răspuns nu am pentru un an de scrum

Lumină din lumină? O fi adevărat? Cu un ochi încercănat

Privesc zăpada ce se-aşterne peste faptele mondene

Răsare nudul meu din apa mării, dezgolit îmi pun nişte izmene

Şi-alerg pe câmpul de cristal, pe gheaţă am alunecat

Sângele pătează bluza-cadou dar vinul în exces pătează altceva-

-mai de preţ.

Greşelile le-ngheţ, le dau uitării.

Linie să trag, să sparg vasul plini cu flori şi apă stătută

Să cumpăr altul, cu iarbă verde şi apă sfântă îmi doresc

În anul omenesc!

La anul şi la mulţi ani!

Fratele de pe Prut

Ăsta de-l cunosc eu s-a născut prin Moldova în anul în care mi-a zâmbit şi mie Soarele. Prima oară l-am văzut prin clasa a cincea. Avea cămaşă albă, pulover de duminică, batistuţă, tot tacâmul. Mămica era designerul vestimentar din spatele înfăţişării băiatul din prima bancă. Era tăcut, foarte tăcut. În primul an nu am schimbat trei cuvinte. Trecea drept un ciudat şi nu se alipise niciunui grup. Ba mai mult unii de pe la altă clasă îi spuneau Bosniacul, pe asta nu am înţeles-o nici până în ziua de astăzi.

Anii au trecut şi ne-am apropiat, mai ales după ce am început să mergem împreună acasă după ore. O ardeam împreună mai tot timpul. Îmi aduc aminte de o excursie cu clasa, treabă organizată de profu de geografie. Plecarea se făcea din centrul măreţului oraş de provincie la şase dimineaţa. M-am echipat şi la cinci şi ceva la uşă era tovarăşul cu rucsac, bască, haină groasă şiiii surpriză, un casetofon fabricat la începutul anilor 90 prin Ucraina. Am trecut peste bucuria care îmi invadase trupul, eram fericit şi amuzat că vom avea muzică, şi ne-am pornit spre locul de întâlnire. Pe drum un mai mare secret mi s-a arătat, surpizele nu mai conteneau să apară. În anticul casetofon, în locul pentru baterii erau strânse şi puse cap la cap mai multe ţigări St.George şi Ronson. Băiatul ăsta era plin de surprize şi în tot ce făcea era de o naivitate copilărească. Am fumat ca nişte căpcăuni şi am impresia că am băut şi alcool, mamă ce gangsta o ardeam. Oricum nu mai mult decât profu care în prima seară şi-a dat toată mâncarea la câini de mort de beat ce era. Da...amintiri, amintiri. Şi ar fi mult mai multe de povestit dar nu s-ar merita să fac acum căcatul praf într-o povestire scurtă. Trebuie detaliat. Sunt gesturi, sunt cuvinte, sunt întâmplări care ar merita o mai mare atenţie din partea-mi.

În primul an de liceu, să spunem că nu a fost deloc inspirat şi a ajuns undeva în afara oraşului. Făcea naveta în fiecare dimineaţă de se întâlnea cu toţi ţevarii din schimburile 3 şi 1. Viaţă frate! Mai ales când s-a îmbătat odată la liceu şi la întoarcerea în oraş a vomat prin tot autobuzul. Şi dă-i tată în autobază cu mătura, cu mopul, şterge mizeria. Dar până la urmă toate s-au rezolvat şi podeaua s-a curăţat.

După un an în exil, fiul rătăcitor s-a întors în oraş şi s-a înscris la acelaşi liceu frecventat de spiritul meu. A început distracţia. La el acasă era un fel de cuib unde ne adunam să bem cafele, să fumăm şi cel mai important să filozofăm. Ce mai tura-vura? eram nişte artişti. Nu făceam nimic practic sau când făceam asta era nevoie de o întreagă discuţie pro-contra. Prin clasa a zecea am înregistrat un album The Beginning. Am folosit un program rudimentar şi sunetul te ducea cu gândul la un rap de prin anii 80. Nici nu mai ştiu dacă îl mai avem, mi-ar plăcea să-l ascult alături de colaboratorul meu. Pace om! Talentul ne-a chinuit aşa că prin clasa a douăsprezecea din lipsă de ocupaţie am început alt proiect –L.S.D.-ză band. Am întrebuinţat chitara la care a cântat mama prin facultate, linguri, castroane, capace, tigăi, orice producea zgomot. Făceam muzică. Eram bazaţi. Am avut şi colaborări cu alţi prieteni, mixuri la melodiile hit. A şi era să uit, am filmat şi un vidoclip. Vodka-Folk ne-am spus. Frate, noi cântam vodka-folk!

La facultate ne-am fost alături, ne-am ajutat în momentele grele, am stat pe străzi, am îndurat foame, frig şi alte năzdrăvănii de care unii nici nu au auzit sau nu le pot concepe. Reality strikes! Tot respectul!

Omul meu din Ungheni e un fenomen, un living legend de care dacă nu ai auzit sigur vei auzi. Povestiri care mai de care mai neverosimile dar dacă vrei confirmare just ask.

Dar are să vină şi ziua în care îl voi vizita pe acest individ aşezat la casa lui din munţi şi poate mă va primi şi pe mine să dorm pe canapea. Nu-i aşa drace?