Animăleală

Chitara loveşte cu puterea în difuzoare

Îl văd pe cutare şi cutare sărind, dând din picoare

M-arunc şi eu la întâmplare

Atunci când versul răsună

Pogo merge strună

Unu, doi au cazut, îi ridicăm

Şi din nou coate-n cap le dăm

Hei uită-te unde sari!

Se aude-o voce de fetiţă

De ce-ai venit în pivniţă?

Pac, pe jos a ei bentiţă.

Şi ne simţim ca iarna pe uliţă.

Pe la final jocul se destramă

Doi, trei produc o dramă

Cu coate si cu pumni în cap

Dar nu-i băgăm în seamă.

Dar nu-i totul terminat,

Sufletele incălzite

Cer încă o melodie

Pentru picoarele lovite.

Toba mare răsună, şi basul ne dezlănţuie

Ca o viitură ne aruncăm în noi

Cu pumni si coate-n gură

Ieşim din cercuri cu părul vâlvoi

Animăleală!!

Toamna...

Ce este Toamna? O stare, un zambet nostalgic, o doamna trista (daca e sa ne luam dupa versurile lui Topirceanu), un Bucuresti cu copaci ingalbeniti, cer innorat, spleen, muzica lui Janice Joplin...Si totusi cum de reuseste Toamna asta sa fuck with our minds and souls in asemenea hal? Ce are ea atat de special? Poate ca de fapt, toamna are o relatie speciala cu oamenii! Poate ca de fapt ea se afla mereu in noi, dar iese la suprafata atunci cand se succede si ca anotimp, ca sa creeze un fel de armonie perfecta un pic trista, un pic amara si totusi atat de...faina...
Suntem totusi norocosi ca pentru noi e Toamna doar atunci cand afara e toamna! Nici nu vreau sa ma gandesc cum ar fi sa fie toamna mereu...Si totusi...ar fi interesant...

Viata ca o prima data

"Prima data" este de fapt mirajul vietii! Prima data cand facem orice lucru: prima zi de scoala, prima nota de 10 sau prima nota de 2, prima dezamagire, primul fum de tigara, prima betie, prima noapte de dragoste, prima iubire...Toate primele astea din viata noastra sunt fascinante in fericirea sau tristetea pe care ne-o provaca tocmai pentru ca sunt incizii intr-un alb pana atunci imaculat al existentei noastre. Iar atunci cand se repeta, ceea ce ne misca mai mult decat evenimentele in sine pare sa fie memoria acelei prime dati...
Si oamenii din jur pe care nu ii cunoastem inca sunt tot panze albe...Si mereu prima incizie e cea mai fascinanta...Primul contact, prima data, cand vorbesti, zambesti, te deschizi in fata cuiva...Farmecul consta in faptul ca panza alba pare a fi tesuta si retesuta la infinit de niste maini nevazute, asftfel incat avem mereu parte de prime dati...Pana la urma daca nu ar exista acest miraj prelungit la infinit al primei dati, viata in sine nu ar fi decat o anosta panza alba sau si mai rau, o broderie cu ochiuri perfect simetrice, care ar incanta ochiul dar ar ucide sufletul.

Momentum albus

O cameră goală cu pereţii văruiţi în alb. Ce îţi poţi dori mai mult atunci când vrei să „go wild”, să-ţi arunci gândurile, stările pe acei pereţi, decepţiile. La final vei fi transpus în albul fisurat de cuţitele aruncate la întâmplare. Nicio o regulă, niciun tipar nu ţi se va impune la intrare. Tu eşti Creatorul, Albul este aghiotantul.

Step by step urci muntele, dezvălui secrete făcând mici incizii în albul cotidian. Te agăţi de acele mici fisuri pentru a-ţi escalada propriile nedumeriri. Odată ajuns în vârf vei constata că ai reuşit.

Dar în urmă peretele alb îţi va purta urmele.

Albul si incizia

Incizia e clar o chestie care ma face sa ma gandesc la dentistii pe care i-am tot schimbat in anii copilariei si la metodele de-a dreptul medievale de pe-atunci, de a ucide nervi de masea, prin incizie in canal, fara anestezie...Auchhh.

Albul nu e o culoare! Albul e atunci cand esti multumit, sau vrei sa crezi ca esti multumit, fericit, ferit de negru, atunci cand vrei odihna, liniste si tot felul de lucruri pe care mintea noastra le catalogheaza in general ca fiind "bune".

Si totusi...Albul are nevoie din cand in cand de incizii, care sa scoata din el impuritatile! Pentru ca si Albul poate sa fie impur, si Albul poate sa fie bolnav, si Albul are nervi, are viata, iar uneori e nevoie de o mica impunsatura care sa-l revigoreze si insanatoseasca! Ce se intampla daca faci incizii in Alb??? Habar n-am, vom vedea...